74 de ani de la moartea lui Constantin Tănase

Ultima actualizare:

    Constantin Tănase a fost inventatorul teatrului de revistă dîn România, dar și unul dintre cei mai ironici creatori de cupleteFoto: captura youtube.com
Constantin Tănase a fost inventatorul teatrului de revistă dîn România, dar și unul dintre cei mai ironici creatori de cupleteFoto: captura youtube.com

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la moartea celebrului actor și cupletist, Constantin Tănase, o figură cheie în teatrul de revistă românesc. Generațiile care n-au avut ocazia să-I vadă spectacolele au putut să întrezărească aspect ale personalității și artei sale în faimosul film, „Actorul și sălbaticii”, unde Tănase a fost întruchipat magistral - chiar dacă sub numele de „Caratase” - de marele actor Toma Caragiu.

Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, în Vaslui, ntr-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă ţărănească din Vaslui, judeţul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică şi sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele „Meşterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau „Constantin Brâncoveanu”, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentaţiile s-au mutat în hambar şi chiar în poiată.

Prima experienţă profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiş condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui şi a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiţii. În 1896 termina gimnaziul şi, în ciuda dorinţei sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iaşi, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-şi făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunţe după câteva săptămâni din lipsă de bani. În Brăila s-a împrietenit cu învăţătorul şi scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Curseşti, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învăţător, însă a intrat în conflict cu directorul şi câţiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârşoveni, Poeneşti, unde învăţase poetul Alexandru Vlahuţă. Tănase şi-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica şi gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către şcoală. Părinţii elevilor au fost de asemenea implicaţi în activităţile şcolare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie şi geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit în localitate, atrage însă antipatia notarului şi câtorva avocaţi locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.

S-a zvonit că ar fi fost ucis de Armata Roșie, deși de hac i-a venit o amigdalită

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găseşte în Bucureşti, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu Bucureşti. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A început sa lucreze în teatru, şi s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917. În 1919 a pus bazele trupei de teatru „Cărăbuş” în Bucureşti, împreună cu care urma să creeze o tradiţie de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiţie prezentă şi astăzi, mai ales la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, care funcţionează încă la adresa fostului "Cărăbuş" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureştiului. În buna tradiţie a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetăţeanului simplu, umil şi necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră şi bastonaş, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii. Împreună cu "Cărăbuş" a făcut numeroase turnee prin ţară, şi cel puţin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea şi la Paris. La "Cărăbuş", el lansează carierele a numeroşi artişti, mai ales Maria Tănase şi Horia Şerbănescu. Tănase a murit în Bucureşti pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în Bucureşti, un an după sosirea ruşilor, şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să "rechiziţioneze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău a fost cu «was ist das»Da-i mai rău cu «davai ceas»De la Nistru pân' la DonDavai ceas, davai paltonDavai casă si moşieHaraşo, tovărăşie!”

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea, şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul uşor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi şi-a deschis pardesiul, scoţând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu, marele actor era mort. Pe de altă parte, potrivit datelor din cartea „Tănase“, scrisă de Ioan Massoff şi de nepotul actorului, Radu Tănase, publicată în plin comunism, Tănase a murit în urma unei banale amigdalite, declanşată de o bere rece. A făcut febră şi infecţia s-a răspândit. Cu o noapte înainte de a muri, i-a spus medicului: „Doctore, să ştii că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!“. Este înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală. În 1975, pelicula „Actorul și sălbaticii” îl readuce pe Tănase în atenția marelui public, inclusive prin interpretarea magistrală a lui Toma Caragiu, cel care l-a întruchipat pe Tănase, chiar și sub numele folosit în film pentru personajul principal, Costică Caratase. Au rămas memorabile monologurile în care Caragiu – „Caratase” face o critică ironică, dar devastatoare regimurilor dictatoriale, chiar dacă, aparent, ele sunt îndreptate doar împotriva legionarilor și a hitlerismului. Însă, firește, tot ce spunea personajul Caratase se potrivea la fel de bine și pentru regimul comunist

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net