8 teste și tratament cu ”Sfântul Paracetamol și Cuvioasa Vitamina C”. Povestea halucinantă a unui polițist infectat de două luni

Ultima actualizare:

    Polițistul a fost testat de 8 oriFoto: Arhivă Click!
Polițistul a fost testat de 8 oriFoto: Arhivă Click!

8 teste, din care 4 pozitive, două negative și două incerte. Tratament cu vitamine, paracetamol și antibiotic. Două internări în spital și peste 60 de zile de așteptare. Un polițist din Suceava poveștește calvarul prin care a trecut după ce s-a infecatat cu noul coronavirus.

Povestea halucinantă a fost postată pe pagina de Facebook a președintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică. Agentul de poliție Andrei O. A simțit că ceva nu este în regulă într-o dimineață, când se pregătea să meargă la serviciu. De atunci au trecut două luni și tot nu ascăpat de virus.

Polițistul a aflat că este infectat în 30 martie. În prezent este internat în spital pentru că testul nu s-a negativat. Însă de atunci până acum a trecut prin tot felul de situații ciudate.

”O zi obișnuită în care m-am trezit la 07:00 pentru a pleca la locul de muncă, unde la 08:00 încep serviciul.

În cursul dimineții am observat că se întâmplă ceva ciudat cu organismul meu, deoarece începusem să am dureri de cap, gustul şi mirosul dispărând în totalitate având totodată şi o stare avansată de oboseală cu toate că dormisem suficient.

Discutând cu colegii, din vorbă în vorbă am aflat că mai este un coleg care are aceleași simptome ca și mine.

Am stabilit să mergem împreună la DSP Suceava pentru a face testul Covid19.

Am explicat cadrului medical de acolo motivul pentru care am venit, respectiv simptomele pe care le aveam acesta fiind de acord cu testarea noastră. Vă spun sincer, am făcut testul, dar nu m-am gândit nicio secundă la ce avea să urmeze... ”, a povestit agentul de poliție.

Andrei a spus că după ce a făcut testul a stat în izolare la domiciliu, pentru că locuiește singur și nu avea cum să contamineze pe cineva.

Confirmarea a venit după trei zile, pe 2 aprilie. Rezultatul testului COVID-19 din data 31/03/2020 este pozitiv. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital, se arată mesajul transmis de DSP Suceava.

”În mintea mea s-a produs o mare avalanșă având foarte multe nedumeriri cum ar fi ce fac acum?, ce tratament iau?, cum să mă prezint la spital dacă sunt pozitiv, ştiind că automat nu am voie sa ies din casă”.

Polițistul a sunat apoi la DSP unde i s-a spus că se poate trata şi acasă dacă simptomele sunt ușoare și că pentru mai multe detalii sa ia legătura cu medicul de familie.

"M-a consultat prin telefon, să zic așa, după care mi-a prescris Sfântul Paracetamol și Cuvioasa vitamina C urmând ca după 14 zile să repet testul. Zis și făcut, am respectat întocmai toate cerințele, inclusiv cele de autoizolare la domiciliu şi "tratamentul" primit”, a mai spus agentul.

Al doilea test, tot pozitiv. ”Paracetamolul nu a putut face față virusului”

Pe data de 14 aprilie polițistul s-a prezentat din nou la DSP pentru testare.

”Acolo am întâlnit o doamnă doctor detașată de la Iași care ieșind din sala de testare ne întreabă "Voi ce vreți?!", explicându-i "stimabilei" motivul pentru care ne aflam acolo. După munca de lămurire cu aceasta care refuza sa ne testeze pe motiv că Ordinul X emis de către Ministerul Sănătății spune că după 14 zile de autoizolare se reia activitatea fără a mai fi necesară testarea, am făcut testul și din nou am aşteptat autoizolat la domiciliu rezultatul celui de-al doilea test, care a venit pe de data de 18 aprilie şi spunea așa :"Rezultatul testului COVID-19 din data 14.04.2020 este pozitiv. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament”. Surpriză, paracetamolul nu a putut face față luptei cu acest virus...”, a mai povestit agentul.

Acesta a sunat din nou la DSP, iar medicul de la poliție i-a prescris și un antibiotic, recomandând-ui să rămână în izolare la domiciliu. Și să repete testul după alte 14 zile.

Al treilea test, tot pozitiv

Astfel, pe 27 aprilie, a mers din nou, plin de speranță să repete testul. Mesajul primit după alte trei zile l-a demoralizat:  

"Rezultatul testului COVID-19 din data 27.04.2020 este pozitiv. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava".

”Coviduţul prinsese drag de mine, doar că de această dată m-au cuprins altfel de sentimente la aflarea rezultatului.

A sunat la 112 și s-a internat

Subofițerul hotărâse să schimbe modul de abordare a situașiei și a sunat la 112. A fost dus la spital cu ambulanța și, după 7 ore petrecute în sala de așteptare UPU a fost internat la secția Boli Infecțioase. ”Analize, raze la plămâni, toate bune şi în parametri normali. În spital mi se dădeau diferite medicamente pentru stimularea sistemului imunitar, perfuzii cu vitamine și același antibiotic pe care-l luasem şi la domiciliu”, își amintește agentul.

Primul test negativ

Polițistul a refăcut testul pe 1 mai, iar rezultatul a ieșit negativ. A fost entuziasmat și a crezut că a scăpat de calvar. A fost externat, iar medicul din spital i-a spus că urmază să rămână în izolare la domiciliu și să repete testul după alte 14 zile, la DSP,fiind necesare 2 rezultate negative consecutive pentru a-și putea relua activitatea profesională.

”Abătut, sătul de atâta autoizolare dar totuși fericit că simptomele dispăruseră și că aveam în sfârșit un rezultat negativ la testare am plecat la domiciliu urmând tratamentul doar cu vitamine de această dată prescris de către doamna doctor”, a mai povestit polițistul.

Testul 5: pozitiv

Pe 12 mai, agentul a mers la DSP unde a refăcut testul de COVID-19. Aici, stupoare: testul a ieșit, din nou, pozitiv. Nici nu îi venea să creadă. Nu avea niciun simptom, iar faptul că urma să treacă din nou printr-un calvar de două săptămâni de izolare l-a făcut să își piardă speranța.

”Așa că după noile reglementari impuse de marele ministru Nelu Tătaru, iar am apelat 112, iar m-am internat, la secția Neurochirurgie. Povestea de aici e desprinsă parcă filme, spun acest lucru deoarece stau de două săptămâni internat fără a primi tratament doar așteptând să mă negativez. ‼”, a spus bărbatul.

Pe 18 mai a făcut al șaselea test care a ieșit negativ. Însă trebuia ca și următorul să iasă negativ pentru a putea fi declarat vindecat. Al șaptelea, cel de pe 19 mai, a ieșit incert. Pe 21 mai a făcut un al optulea test care a ieșit tot incert.

Ce explicație au medicii

Polițistul este la capătul răbdării, însă este nevoit să respecte regulile.

”Deci ultimele 3 teste, cele din spital sunt: negativ-incert-incert, făcute în interval de 4 zile rezultatele venind într-un interval total de 6 zile, de aici şi explicația medicilor infecţionisti din spital că trebuie respectate limitele de timp impuse prin lege pentru testare respectiv externare unde este cazul. Explicația cadrelor medicale este următoarea : "Şi eu am asteptat Nşpe zile când am fost infectat.." Nu de răspunsul ăsta au pacienții nevoie, avem nevoie sa fiți profesioniști şi să respectaţi procedura, ADICĂ rezultatele testelor să le putem primi într-un interval de 24 de ore!”, mai spune agentul.

Până în prezent, în România au fost făcute peste 370.000 de teste. Primăria Capitalei a dat luni startul unei campanii de testare a populației cu teste de tip anticorpi în încercarea de a stabili gradul de imunizare și cum a circulat noul coronavirus în rândul bucureștenilor.

Citește și: 

Asistenta medicală din Botoșani nu a murit de COVID-19. Decesul, reevaluat

Trei luni de la primul caz. Cum am învăţat să trăim după alte reguli

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net