Accident cumplit pe Autostrada Soarelui. Un copil a murit

Ultima actualizare:

    Medicii de la Ambulanță nu l-au mai putut salva pe băiețelul de 3 ani
Medicii de la Ambulanță nu l-au mai putut salva pe băiețelul de 3 ani

Nenorocire pentru o familie din Cluj. Un copil de trei ani a murit, iar două fetiţe, de un an şi de şapte ani, precum şi părinţii acestora au fost răniţi, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, scrie news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină la un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti – Constanţa. Persoana care a sunat la 112 a preluat o parte dintre victime şi le-a transportat către ieşirea spre Medgidia, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe.

În momentul când au ajuns cadrele medicale la accident, doi copii, unul de un an şi altul de trei ani, se aflau în stare gravă. Băiatul de trei ani se afla în stop cardio-respirator şi medicii au început manevrele de resuscitare, fără a-l putea salva.

Fetiţa de un an suferise un traumatism cranio-cerebral grav, se afla în comă şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi o fată de 7 ani, sora celor doi copii, care suferise un traumatism lombar, dar şi părinţii copiilor.

Familia respectivă este din judeţul Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a afla cum s-a petrecut accidentul rutier.

Din primele informații relatate de antena3.ro, tatăl, care era șoferul, ar fi vorbit cu copilul de pe bancheta din spate a mașinii, moment în care a pierdut controlul volanului.

Atunci, a lovit un TIR care mergea pe banda întâi, iar din acest impact, a ricoșat în parapetele separator de pe autostradă.

image
image
image
image
image
image
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net