Accident teribil în Timiș, Doi minori au murit, iar alți trei tineri sunt răniți

Ultima actualizare:

    Foto: Opinia Timișoarei
Foto: Opinia Timișoarei

Doi minori de 15 ani au decedat, iar alte trei persoane cu vârste între 15 şi 19 ani au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în noaptea de miercuri spre joi între localităţile Comloşu Mare şi Comloşu Mic, din județul Timiș. Tragedia s-a produs din cauza excesului de viteză. Impactul mașinii cu un stâlp de electricitate a fost atât de puternic, încât acesta s-a rupt și a căzut peste mașină.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, autoturismul în care se aflau toţi cei cinci pasageri era condus de tânărul de 19 ani, care a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina s-a izbit violent de un stâlp.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea, a declarat, joi, că echipajele sosite la faţa locului au găsit maşina răsturnată în afara părţii carosabile, cu trei persoane încarcerate.

„În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care trei au rămas încarcerate. Extragerea victimelor a fost foarte dificilă deoarece, în urma impactului autoturismului cu un stâlp de electricitate, acesta s-a rupt şi a căzut peste autoturismul răsturnat. Dintre cele cinci persoane din autoturism, trei au fost transportate la spital în stare de conştienţă, iar două victime (dintre cele încarcerate) au fost declarate decedate”, a afirmat Elena Megherea. La faţa locului s-au deplasat 11 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea şi un echipaj SMURD, echipaje de poliţie şi patru echipaje de la Ambulanţă, potrivit digi24.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net