Activistul Daniel Bodnar a revenit în România, după două luni într-o clinică din Germania: «Pot să-mi mişc picioarele»

Ultima actualizare:

    Daniel Bodnar a fost internat  timp de două luni în Germania Foto: Facebook / Bodnar Daniel
Daniel Bodnar a fost internat timp de două luni în Germania Foto: Facebook / Bodnar Daniel

Veşti bune! Activistul de mediu Daniel Bodnar a revenit în România, după ce a fost spitalizat, timp de două luni, într-o clinică din Germania. Medicii români care l-au consultat imediat după teribilul accident rutier de la Suceviţa i-au spus că ar putea rămâne paralizat de la jumătate în jos.

Optimist! Internat la o clinică din Germania, unde a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, Daniel Bodnar, activist de mediu din Suceava, cunoscut pentru grija faţă de păduri, s-a întors în ţară. Într-un live pe care l-a făcut pe contul său de Facebook, el a reamintit că, imediat după accidentul suferit în ianuarie la Suceviţa, medicii români i-au comunicat că ar putea rămâne imobilizat într-un scaun rulant.

«Am avut dureri groaznice»

„La început am primit un diagnostic dur, că voi fi paralizat de la jumătate în jos, dar nu am crezut asta. M-am gândit că medicii pot spune orice, dar că, până la urmă, Dumnezeu are ultimul cuvânt. Astăzi, picioarele mele au simţ până în vârful degetelor. Pot să le mişc puţin stânga - dreapta. Cred că în scurt timp voi reveni pe picioarele mele. Mă lupt din toate puterile pe care le am”, a arătat tânărul. „Am fost operat pe 20 ianuarie la Iaşi. După opt zile aveam dureri groaznice la coloană, piciorul arăta foarte rău şi am ales, în ultima secundă, un transfer în Germania. Acolo, după ce mi s-a efectuat un RMN, medicii au decis că trebuie să-mi facă încă o operaţie, pentru că apăsau două vertebre pe măduvă şi riscam să-mi producă o pareză”, şi-a amintit pacientul. 

Daniel se află acum acasă, la Rădăuţi, alături de familia sa. Urmează o perioadă grea de recuperare, pe care ecologistul e hotărât s-o parcurgă fără ezitare. „Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru susţinerea de care aţi dat dovadă, pentru faptul că aţi fost alături de mine când mi-a fost cel mai greu”, a adăugat Daniel Bodnar. Mai mult, el e convins că va reveni alături de prietenii săi pentru a lupta împotriva hoţilor de lemn din Bucovina. 

Click! spune

Daniel Bodnar a fost rănit grav în urma unui accident de circulaţie produs în noaptea de 18 spre 19 ianuarie. El era pasager în maşina condusă de un prieten, Dani Ghinghiloschi. Şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a oprit într-un şanţ. În urma impactului, Dani a scăpat cu răni uşoare, dar Daniel a suferit o fractură la coloană. 

image
image
image
image
image
image
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net