Culesul verzei e în toi! Legumicultorii din Lunguleţu (Dâmboviţa), zonă faimoasă pentru producţia de varză şi de cartofi, mişună în aceste zile pe câmpuri sau în târgul amenajat pentru vânzarea produselor. Oamenii spun că producţia de varză a fost aproape la jumătate faţă de anul trecut, astfel că preţul e dublu.


Tone de varză îşi aşteaptă muşteriii în târgul din comuna Lunguleţu, cel mai mare bazin legumicol din ţară. Dacă anul trecut kilogramul de varză se vindea cu 20-30 de bani,  acum, din cauza producţiei mai mici, se vinde cu 70-80 de bani.

Comercianţi din toate judeţele vin să cumpere şi negociază la sânge, în dorinţa de a obţine preţuri cât mai mici, scrie adevarul.ro.
Producătorii nu sunt necăjiţi din cauza producţiei scăzute de varză.

“A fost totuşi o producţie mulţumitoare, dar avem probleme cu viermii care mănâncă varza, fiindcă că n-am dat cu pesticide. E bine că a venit frigul, ca să cumpere lumea varză şi să o bage la murat.  La noi e 50-60 de bani varza Bucharest, în timp ce varza cu foaia subţire, de sărmăluţă, e 70-80 de bani”, explică Alexandru, agricultor din Lunguleţu.

“Decât una stropită cu substanţe şi fără viermi, mai bine prefer să dau două - trei frunze jos. Nu e prea arătoasă, dar e bio”, completează soţia sa.  
Producătorii din Lunguleţu speră să mai crească preţul la varză, pentru a-şi recupera măcar pierderile la cartofi, care s-au recoltat în cantităţi mari, dar care s-au comercializat la preţuri mici.

Aici se produc anual 100.000 de tone de varză, ceea ce înseamnă 10% din cât produce toată România. 

 
 
Loading...