Adrian Năstase a împlinit 70 de ani. ”Am adunat întâmplări, bucurii, tristeți, speranțe, dezamăgiri, trădări”

Ultima actualizare:

    Adrian Năstase a împlinit, pe 22 iunie, 70 de ani
Adrian Năstase a împlinit, pe 22 iunie, 70 de ani

A trecut anii și pentru Adrian Năstase! Unii au fost mai grei, alții senini. Ca în viață, am putea spune. Fostul poltician a împlinit 70 de ani și afirmă că în tot acest timp a ”adunat întâmplări, bucurii, tristeți, speranțe, dezamăgiri și trădari.”

Este tată a doi fii și bunic, are o soție care i-a fost alături peste timp și o carieră de profesor la care nu a renunțat niciodată.

De peste 30 de ani se află în fața studenților și spune că nu i-a fost ușor când a fost nevoit să predea online. Dar s-a învățat și cu asta.

În cei 70 de ani, împliniți pe 22  iunie, Adrian Năstase a trecut prin toate. Și o afirmă chiar el.

”Calendarul trece, în fiecare an, prin această zi care desparte două zodii. Pentru mine, trece pentru a 70-a oară. Adună, în continuare, întâmplări, bucurii, tristeți (uneori), speranțe, dezamăgiri, trădări, călătorii (putține, în ultimul an), lecturi… Încet-încet, șși ele se transformă în amintiri. Iar acestea se estompează lăsand locul unor semne de întrebare care nu își mai găsesc răspunsuri. Epidemia de coronavirus, prin izolarea impusă, a însemnat un fel de exil. Ciudat este faptul că uneori am sentimentul că a început să-mi placă să interacționez mai curând cu obiecte decât cu oameni. Poate că este și oboseala adunată de-a lungul anilor sau dezamăgirile din ultima vreme deși, tot mai adesea binele și răul s-au transformat în nuanțe de gri. Universul pe care l-am redescoperit, în ultimii ani, este familia. Dana, băieții, nepoții mi-au dat energia necesară pentru a trece prin încercări și de a lua lucrurile de la capăt. Aniversarea mea de acum li se datorează”, a scris fostul lider al PSD pe blogul său.

Andrei, fiul lui Adrian Năstase, postat pe Facebook poza făcută alături de tatăl său, la aniversarea celor 70 de ani
Andrei, fiul lui Adrian Năstase, postat pe Facebook poza făcută alături de tatăl său, la aniversarea celor 70 de ani

Și are dreptate, dacă dăm timpul înapoi. Acum opt ani, pe 21 iunie 2012, Năstase a fost la un pas să-și ia viața.

La vederea polițiștilor în locuința sa, s-a împușcat în zona gâtului de teamă că va ajunge la pușcărie.

A fost operat la Floreasca, unde i-au fost îndepărtate țesuturile distruse pe tarseul glonțului. Pentru a nu fi văzute rănile, la ieșirea din casă și le-a acoperit cu fularul.

Adrian Năstase a stat în pușcărie 500 de zile

”Privesc în urmă şi încerc să înţeleg mâna destinului, care a hotărât altceva decât hotărâsem eu. Nu cred că a fost doar vigilenţa şi rapiditatea ofiţerului de poliţie. Privesc în jur şi văd cum se dărâmă multe din lucrurile în care am crezut. În numele unor principii înalte, apar condiţiile unui statut colonial. Nu înţeleg rosturile actuale ale guvernării, ale politicii, vânătoarea mediatică după infractori. Am sentimentul că recitesc «Jocurile foamei», cartea lui Suzanne Collins. Trăiesc mai mult în familie. Sper ca Andrei şi Mihnea să aibă mai puţine regrete şi motive de nostalgie”, a scris Adrian Năstase pe blogul său după trei de ani de la nefericitul eveniment.

Abia aflase că urma să stea după gratii în următorii doi ani. Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Pe 18 martie 2013, a fost eliberat condiționat, după 272 de zile. Pe 6 ianuarie 2014 a primit o nouă condamnare.

De data aceasta, de 4 ani cu executare în dosarul ”Zambaccian”. S-a întors după gratii unde a mai stat alte 228 de zile.

În 2022, expiră termenul dat de instanță în care Adrian Năstase nu are dreptul să fie șef de partid sau să ocupe funcții publice.

Citește și: 

https://www.click.ro/vedete/romanesti/sotia-lui-adrian-nastase-implinit-65-de-ani-poze-rare-cu-familia-si-mesaj-de-suflet

https://www.click.ro/news/national/adrian-nastase-sentimentul-meu-dupa-doua-luni-de-stare-de-urgenta-este-ca-vegetez-iata

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net