A trecut aproape o săptămână de când patronul complexului sportiv Riviera, din Arad, a fost dat dispărut. Şansele ca acesta să mai fie găsit în viaţă sunt tot mai mici. Mai mult, rezultatele Bellei, cel mai bun câine specializat în căutări de persoane care a fost adus la Arad la solicitarea familiei, indică faptul că acesta s-a înecat în Mureş.


Familia şi apropiaţii lui Abel Apostol nu au avut linişte de sărbători. L-au căutat cu sufletul la gură pe afaceristul dispărut la 1 mai de pe terasa compexului pe care îl deţine de 15 ani. Pe lângă poliţişti şi scafandri, aceştia au avut un ajutor în plus: căţeluşa Bella, adusă special de la Timişoara, care se pare că i-a şi găsit urma.

S-a oprit între cei doi copaci, unde se presupune că Abel ar fi fost omorât


După ce i-au fost daţi pentru a mirosi pantofii, hainele şi apoi pijamalele dispărutului, căţeluşa a urmat de trei ori acelaşi itinerariu: a început de la scaunul de pe terasa de deasupra restaurantului - loc în care Abel a fost văzut ultima dată - a coborât scările, a ocolit de fiecare dată restaurantul, s-a oprit suspect între doi pomi de lângă căsuţele de agrement şi apoi s-a dus glonţ pe malul Mureşului unde era o urmă de pantof.


A intrat în apă după care a ieşit şi a mai înaintat doar câţiva metri, până în dreptul patinoarului.

Bella a pornit de la Baza sportivă Riviera, acolo unde patronul a fost văzut ultima dată


Orice încercare a stăpânului său de a o ademeni de acolo a fost refuzată de Bella. „Acestea sunt semnalmentele că aproape sigur dispărutul a fost acolo. În mod normal Bella latră, dar astăzi a scos un chiţăit în care parcă vroia să ne transmită în cuvinte şi să ne spună că este acolo", spune cel care a antrenat-o pe Bella.

Abel Apostol


Potrivit arq.ro, cea mai sumbră ipoteză vehiculată de anchetatori este aceea că Abel ar fi fost ucis şi apoi aruncat în apele Mureşului într-un sac cu pietre. Asta, după ce fiul omului de afaceri susţine că tatăl său ar fi avut discuţii aprinse cu asociaţii săi chiar în ziua dispariţiei.

"Tatăl meu a fost chiar şi ameninţat cu moartea de către familia asociatului.Totul a pornit de la faptul că el doreşte să despartă baza sportivă de restaurant, iar el să rămână cu sportul. Asociatul şi familia acestuia au avut obiecţii şi au recurs la ameninţări", a spus, pentru Mediafax, fiul omului de afaceri, Albert Apostol. De cealaltă parte, Alina Buleu, asociata lui Abel susţine că nu a existat o ceartă între ei în ziua dispariţiei. Până ieri după-amiază, scafandri nu găsiseră trupul bărbatului. 

Loading...