Află singur când ieși la pensie! Aici faci calculul

Ultima actualizare:

    Îți poți calcula anul pensionării direct din fața calculatorului, în doar câteva secunde
Îți poți calcula anul pensionării direct din fața calculatorului, în doar câteva secunde

Calculează-ți singur când ieși la pensie! Casa Națională de Pensii Publice are pe site un calculator, care, pe baza datei de naștere, generează anul pensionării, indiferent de vârsta pe care o ai.

Actuala lege a pensiilor cât și cea care urmează să se aplice din 2021 stabileşte gradual vârsta de pensionare, în funcţie de anul naşterii şi perioada de contribuţie.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârstei se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare cu câte trei luni o dată pe lună.

Bărbații ies deja de câțiva ani la 65 de ani, dar în cazul femeilor vârsta nu a fost deocamdată atinsă. Luna aceasta, spre exemplu, se pot pensiona cele care au împlinit 61 de ani și o lună.

Luna aceasta ies la pensie femeile născute în septembrie 1958

Vorbim despre cele născute în septembrie 1958 și au o vechime completă de 31 de ani și o lună. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Simularea arată că o persoană născută pe 2 februarie 1981 va ieși la pensie pentru limită de vârstă în februarie 2044
Simularea arată că o persoană născută pe 2 februarie 1981 va ieși la pensie pentru limită de vârstă în februarie 2044

Dar, pe site-ul  Casei Naționale de Pensii Publice există un calculator care-ți arată exact când vei ieși din activitate. Trebuie doar să introduci data nașterii și anul, sexul pe care-l ai și îi dai calculează. Imediat îți va apărea luna și anul când vei ieși la pensie pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parțial. Intră aici ca să-ți calculezi! Conform datelor oficiale, în prezent, în România sunt 5,1 milioane de pensionari, iar pensie medie este de 1,339 lei pentru limită de vârstă.â

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/afla-cand-iesi-la-pensie-dupa-anul-nasterii

https://www.click.ro/news/national/noua-lege-pensiilor-cand-te-poti-pensiona-functie-de-anul-nasterii

https://www.click.ro/news/national/ce-pensie-au-primit-romanii-luna-octombrie

https://www.click.ro/news/national/iata-ce-pensii-vom-avea-din-2021-calculele-facute-de-ministerul-muncii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
image png
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net