Ai sta în hamac, la 200 de metri înălţime? Senzații tari în Gorj!

Ultima actualizare:
Temerarii pot trăi o aventură unică, suspendaţi între stânci
Temerarii pot trăi o aventură unică, suspendaţi între stânci

Senzaţii tari în Gorj! În comuna Baia de Fier se va desfăşura la sfârşitul lunii iunie un nou eveniment sub genericul „La hamace, între stânci”! Suspendaţi la 200 de metri înălţime, amatorii de adrenalină vor admira peisajul care-ţi taie răsuflarea şi se vor relaxa într-un mod absolut unic în România.

Aveţi o condiţie fizică medie sau peste medie? Sunteţi pasionaţi de munte şi de activităţi sportive? Atunci vă puteţi înscrie pentru povestea “La hamace între stânci”, eveniment organizat  pe 29 şi 30 iunie de Clubul Alpin Român şi Clubul White Wolf,  în zona Baia de Fier – Peştera Muierii, din Gorj.

Cele 16-20 de persoane selectate vor participa la o aventură de neuitat: ateliere de escaladă, structurate în funcţie de abilităţile participanţilor.

Mai mult, curajoşii vor traversa puntea indiană pentru a ajunge la hamacele pregătite la 200 de metri înălţime. Programul include şi o drumeţie la Şura Haiducilor. 


    Temerarii pot trăi o aventură unică, suspendaţi între stânci
Temerarii pot trăi o aventură unică, suspendaţi între stânci

Echipamentul obligatoriu pe care participanţii trebuie să şi-l asigure este cel de drumeţie, căci cel de escaldă (fără espadrile) va fi asigurat de organizatori. Persoanele selectate trebuie să achite 100 lei de persoană, iar membrii Clubului Alpin Român, câte 70 lei.

Înscrierea se face prin e-mail, la adresa sirbu.simina@gmail.com. Doritorii trebuie să specifice numele complet, experienţa montană, dacă deţin echipament de escaladă (cască, ham, espadrile) şi ce aşteptări au de la acest eveniment. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net