Premierul Viorica Dăncilă a venit duminică, în jurul prânzului, să îşi explime votul, la secţia de la Liceul Jean Monnet. La intrare, un alegător, nervos că trebuie să aştepte foarte mult i-a reproşat că se simte ca la coadă la ulei şi că sunt prea puţine secţii de votare în diaspora.


Alegătorul revoltat i-a explicat premierului că locuieşte în zonă şi că i se pare un lucru bun că vin oamenii în număr mare la vot însă este nemulţumit că stă la coadă.

”Nu se poate să fim umiliţi, mai rău decât stăteam la zahăr”, a adăugat alegătorul, conform Mediafax.

Premierul Viorica Dăncilă i-a spus acestuia că de gestionarea secţiei de vot este responsabil preşedintele secţiei de votare.

”Vă daţi seama că eu nu pot să intervin. Sunt un cetăţean care votez ca toţi ceilalţi. Am avut grijă să avem organizare bună. Eu nu pot să intervin. Sunt cetăţean ca şi dumneavoastră”, i-a spus premierul alegătorului.

A spus că votează la referendum dar s-a răzgândit

Premierul a anunţat că va vota doar pentru Europarlamentare, nu şi la referendumul solicitat de preşedintele Klaus Iohannis.

În acest context, Viorica Dăncilă spus  pentru digi24.ro că a urmărit declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis şi că acestea au nemulţumit-o: "Nu pot să fiu de acord cu cele declarate".

Președintele  a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că în cazul în care Liviu Dragnea va dori să îi retragă Vioricăi Dăncilă sprijinul politic pentru recentele manifestări în opoziție față de ordinele de partid, că ”PSD nu va mai primi încă o șansă de la el”. Șeful statului a spus, râzând, că nu ar mai nominaliza încă un premier din partea social-democraților și a lăudat-o pe Viorica Dăncilă pentru declarația privitoare la participarea la referendum. 

”Mă bucură că sunt pesediști care se trezesc și își dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică până și pentru PSD”, a spus Klaus Iohannis, calificând drept ”duplicitar” mesajul lui Liviu Dragnea despre referendum. ”Este tipicul PSD de a lucra cu dublă măsură, cu un mesaj prin care să pară democrați, iar prin spate umblă să-i descurajeze pe români”, a explicat Președintele. Acesta a spus că după alegeri se vor schimba multe lucruri și în PSD și în politică, dar nu a dorit să detalieze. ”Pot să vă spun că PSD nu va primi încă o nominalizare de la mine”, a subliniat șeful statului, precizând că va rămâne pe poziții chiar dacă PSD nu va pierde majoritatea parlamentară.

Viorica Dăncilă a anunțat, în timpul unei vizite făcute în județul Bacău, că va merge duminică la vot și va vota atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

„Sunt un susținător al statului de drept, al independenței justiției”, a explicat premierul.

Viorica Dăncilă a spus apoi că, deși a anunțat că va vota la referendum, nu a precizat modul în care va vota.

Ulterior, Liviu Dragnea a comentat anunţul premierului: „Nu am văzut declarația, dar dacă a zis așa, e foarte bine. PSD tot timpul a spus, în frunte cu mine, că noi nu respingem întrebările de la referendum, ba dimpotrivă, le susținem”. 

 
 
Loading...