Andrei Tița, cel mai tânăr primar din România, are 25 de ani. Ce localitate conduce

Ultima actualizare:
Anca Baciu, noul primar din comuna argeșeană Corbi este fata fostului edil
Anca Baciu, noul primar din comuna argeșeană Corbi este fata fostului edil

După alegerile locale din 27 septembrie, județul Timiș continuă să ofere surprize. Orașul Timișoara e condus acum de Dominic Fritz, un neamț de 37 de ani care în timpul liber este solist, la Consiliul Județean Timiș a ajuns Alin Nica, fost concuremt la la Eurovision și "Chefi la cuțite", iar în comuna Cenad îl găsim pe cel mai tânăr primar din România.

Alegerile locale în comuna Cenad, din județul Timiș, au fost câștigate de Andrei Tița, candidat al USR-PLUS. La 25 de ani, Andrei Tița devine, astfel, cel mai tânăr edil din țară, după cum anunță publicația ziuadevest.ro.

Într-o postare pe Facebook, Tița le-a mulțumit alegătorilor pentru sprijin și a anunțat ”un nou început pentru Cenad”. Tânărul l-a învins pe liberalul Nicolae Crăciun, care a condus primăria 24 de ani. Noul edil a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitățiii de Vest din Timișoara și a urmat programul de masterat ”Contencios administrativ și fiscal”.


    Anca Baciu, noul primar din comuna argeșeană Corbi este fata fostului edilFoto:Anca Baciu/facebook
Anca Baciu, noul primar din comuna argeșeană Corbi este fata fostului edilFoto:Anca Baciu/facebook

Ea e cea mai tânără primăriță!

Anca Baciu, noul primar al comunei Corbi, din județul Argeș, are doar 24 de ani. Tânăra îl urmează în scaunul de primar pe tatăl ei, Virgil Baciu, care a condus comuna în ultimii opt ani.

Citește și:

VIDEO Piele de găină! Ascultă vocea fabuloasă a lui Dominic Fritz! Ce formație de muzică are primarul Timișoarei

Cine este Alin Nica, primarul-vedetă de la Eurovision, Vocea României și Chefi la cuțite. A fost ales președintele CJ Timiș

Povestea lui Allen Coliban, noul primar al Brașovului, și secretul numelui exotic. «Îmi place numele meu, sunt român»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net