Anunțul Casei de Pensii. Când vor ajunge la români pensiile majorate

Ultima actualizare:

    Pensiile majorate au început să ajungă la pensionari prin poștași
Pensiile majorate au început să ajungă la pensionari prin poștași

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii au anunțat când vor ajunge la români pensiile majorate începând cu 1 septembrie. Aceștia spun că plățile au fost deja efectuate.

Pensiile pentru luna septembrie vor ajunge la beneficiari în următoarea perioadă. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a încheiat operațiunile referitoare la achitarea drepturilor de pensie pentru luna în curs.

”Documentele de plată/informare a plății pensiei au fost expediate către Compania Națională "Poșta Română" SA și au fost finalizate toate celelalte operațiuni care implică plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020”, anunță cei de la CNPP.

Astfel, calendarul de plată va fi respectat, după cum urmează:

  • Prin Poșta Română se fac plățile curente, la domiciliul beneficiarilor, între 1 și 15 ale lunii;
  • Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective;
  • Plăţile restante se vor face între 11 și 15 septembrie, la domiciliul beneficiarilor;
  • Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective;
  • Plata prin conturi curente sau conturi de card se face pe 14septembrie. Documentul de informare (talonul mov) va fi transmis între 1 - 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
  • Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Începând cu 1 septembrie, valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei, indemnizația socială pentru pensionari a crescut la 800 lei, iar indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, este de 1.154 lei.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/pensiile-si-alocatiile-s-au-majorat-de-la-1-septembrie-cati-bani-primesc-plus

https://www.click.ro/vedete/romanesti/ce-pensii-ridicole-au-artistii-nostri-maria-dragomiroiu-cum-sa-traiesc-cu-banii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net