Aproape 100.000 de credincioși s-au închinat la racla Sfintei Parascheva

Ultima actualizare:

    Înghesuială mare la racla Sfintei Parascheva
Înghesuială mare la racla Sfintei Parascheva

14 octombrie este o dată de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși din România. Nu numai că o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar au șansa să și atingă racla în care se află moaștele despre care se crede că sunt făcătoare de minuni și că vindecă multe boli și suferințe.

An de an, zeci de mii de români stau ore și zile la coadă pentru a atinge racla, la Catedrala Metropolitană din Iași. Nu mai țin cont de vreme, de ploaie sau frig, dar nici de vârstă sau de bolile de care suferă. Stau și îndură, înaintează încet doar pentru a se ruga la rămășițele lumești ale Sfintei Parascheva.

90.000 de oameni au ajuns la raclă, în cinci zile, dar numărul va crește, căci și în weekend, pelerinajul continuă.

La eveniment au fost și destule incidente, notează cei de la adevărul.ro. 150 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 16 au fost transportate cu ambulanța la spital. Nici amenzile nu au lipsit, date de jandarmi pentru cerşetorie, comercializare de bunuri fără documente legale şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. S-au strâns 9000 de lei din peste 50 de sancțiuni contravenționale. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
ana Blandiana 1990 jpg
index webp
1 minestrone jpg jpeg
caroline jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net