«Arsenie Boca mi-a spus că voi fi în comă, dar nu voi muri»

Ultima actualizare:

Radu Şofran, ziarist la Radio România, a avut şansa să-l cunoască pe Arsenie Boca în 1988. „Mi-a transmis că voi avea un necaz, voi intra în comă, dar că voi ajunge la bătrâneţe”, mărturiseşte ziaristul, ajuns la vârsta de 60 de ani.

Radu Şofran lucrează ca ziarist la postul public de radio şi are o poveste de viaţă emoţionantă.

A fost împuşcat la Revoluţie, cu şase gloanţe, a supravieţuit, dar, înainte ca nefericitul eveniment să se petreacă, părintele Arsenie Boca i-a prezis viitorul. Cum a fost posibil, ne povesteşte chiar Radu Şofran. „În anul 1988, în calitate de şef de depozit în cadrul cooperativei, transportam două tiruri cu marfă în Ardeal. Într-o zi, mi-a ieşit în cale o biserică superbă, unde bătrânele din curte mi-au zis: «Ştii, băiete, că preotul ne-a prezis viitorul?». Era un părinte anonim, nu era vâlva de acum, numele său era Arse­nie Boca. Am stat la rând, m-am spovedit, i-am zis părintelui că am un necaz: m-a părăsit soţia. Mi-a zis: «Tinere, stai liniştit, o să ai o viaţă frumoasă, te vei recăsători, însă, până atunci, vei avea parte de un necaz care-ţi va schimba viaţa»”, povesteşte Şofran. După un an, în 1989, ­întâmplările vă­zute de Arsenie Boca au devenit realitate. Aflat într-o maşină cu mai mulţi colegi, au fost doborâţi de o ploaie de gloanţe. „Aveam să fiu împuşcat la ­Revolu­ţie, cu şase gloanţe. Am su­pra­vieţuit, mi-au băgat un litru de sânge, pentru că pierdusem foarte mult”, spune Radu, care, ulterior, şi-a re­făcut viaţa. Timpul a trecut, rănile s-au vindecat, Radu a ajuns jurnalist şi s-a recăsătorit. După moartea lui Boca, Radu s-a dus să-i pu­nă flori la mormânt. „De fiecare dată, parcă mă aşteaptă. Niciodată nu prind ag­lomerat şi, ştiţi şi dumneavoastră, că sunt cozi de zeci de ore”, încheie ziaristul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net