Atenţie! Clienţi păcăliţi pe Otopeni cu taxiuri ieftine

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mafia taxiurilor de pe Aeroportul „Henri Coandă" nu a fost stârpită. De trei luni de când telefoanele au fost scoase, iar comenzile se fac doar la aparatele cu ecrane digitale, orice şofer a ajuns să aibă acces la solicitările clienţilor. Inclusiv „piraţii", care îi ţepuiesc pe oameni fără nici o jenă.

Mai marii din Ministerul Transporturilor au promis că fac curăţenie pe aeroport şi că toţi taximetriştii ţepari vor fi scoşi din circuit. Ei bine, asta a durat fix două luni. La 1 februarie, clienţii puteau chema un taxi, de la orice firmă, prin intermediul telefonului pus la dispoziţie de către cei din aeroport. De la sfârşitul lunii aprilie, însă, situaţia s-a schimbat.

Toate comenzile se fac printr-un aparat digital. Problema este că softul acestuia este deţinut numai de compania Clever Taxi, care nu are nici o legătură cu taximetria. Doar primeşte bani de la taximetrişti, respectiv câte 10 euro pe lună, pentru a le permite acestora să descarce aplicaţia pe telefonul lor. În felul acesta au apărut şi rechinii care funcţionează ilegal, dar îşi cumpără softul de la Clever Taxi.

Din aeroport poţi chema taxiul doar de la acest aparat, care se află sub comanda Clever Taxi

simeon stalpnicul png

Noi am păţit-o! Am făcut comandă pentru un taxi şi am fost preluaţi de cel mai apropiat: Decebal. Firmă care nu mai există pe piaţă! Aparatul ne-a scos bonul de comandă, care a fost reţinut, însă, de şofer. Nu ne-am dat seama că a făcut acest lucru pentru că avea de gând să ne păcălească.

Când am ajuns în cartierul Rahova, din Bucureşti, taximetristul ne-a cerut 70 de lei, în condiţiile în care tariful era de 1,39 lei pe kilometru, iar până acolo sunt doar 20 km. Am rămas muţi de uimire. Mai ales că din acelaşi loc până la aeroportul Otopeni, cu firma Meridian, am plătit 37 de lei! În momentul în care i-am spus că suma este mult prea mare, ne-a explicat că el plăteşte şi parcarea ca să aştepte clienţi. I-am cerut bonul fiscal pe suma respectivă. S-a fâstâcit şi a recunoscut că nu a pus aparatul.

„Taximetriştii nu plătesc parcarea în aeroport. Ei, de fapt, nici nu au voie să staţioneze. Firmele la care sunt angajaţi sunt singurele care îi pot trage la răspundere, însă, pe baza bonului de comandă eliberat de touch screen, putem lua şi noi măsuri", ne-a explicat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale „Aeroporturi Bucureşti". Pe de altă parte, surse din cadrul aeroportului ne-au spus că cele mai sigure sunt taxiurile cu tariful de 3,5 lei care pot fi luate de la „Plecări".

Mondial nu mai ia comenzi de la aeroport

De când Clever Taxi a câştigat licitaţia, iar comenzile se fac doar prin aplicaţia android pusă la dispoziţie de această companie, unele firme de taxi au decis să nu mai lucreze pe aeroport.

„Ne-au pus condiţie să venim cu minimum 50 de taxiuri şi să plătim aparatul dat de ei, în fiecare lună. Nu am fost de acord. Cine vrea să facă comandă la noi, ne sună direct, însă, trebuie să coboare la Terminalul „Sosiri", pentru că nouă nu ni se mai permite accesul", ne-a declarat Georgeta Puiu, administratorul firmei Mondial. Grant, Meridian, AS, Cobălcescu, Cris Taxi, Pelicanul şi Taxi 2000 operează încă prin acest soft.

«Mafie ca acum nu a mai fost niciodată» Constantin Titu lider sindical

Liderii taximetriştilor recunosc că pe Aeroportul Otopeni e jale şi că mulţi şoferi „ieftini" încearcă să le facă clienţilor gaură mare în buzunar.

simeon stalpnicul png

„La tariful de 1,39 pe km, înseamnă că o cursă până în Piaţa Unirii costă 25 de lei. Nimeni nu vine pe liber până în Otopeni pentru banii ăştia. Şi atunci bagă „maimuţa" sau nu pun aparatul şi le cer oamenilor de la obraz. Ştiu caz când un şofer i-a cerut unui străin până în centrul Capitalei 180 de euro. Dacă te cerţi cu ei, te lasă cu bagajele pe DN1. Mafie ca acum nu a fost niciodată. La softul ăsta are acces orice pirat, dacă îl plăteşte", ne-a dezvăluit Constantin Titu, lider sindical

Pasagerii de pe Otopeni îşi cheamă taxiul printr-o atingere de ecran

Adio, goană după taxi! Chemi maşina prin satelit

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net