Atenţie, şoferi! Și poliția locală va putea constata și sancționa contravențiile rutiere

Ultima actualizare:

    Şoferii vor fi obligați să respecte indicațiile polițistului local, la fel ca pe cele ale polițistului rutier
Şoferii vor fi obligați să respecte indicațiile polițistului local, la fel ca pe cele ale polițistului rutier

Și polițiștii locali vor avea dreptul de a constata contravențiile rutiere și de a aplica amenzi, potrivit unui proiect de act ce vizează modificarea Codului rutier. În acest fel, șoferii vor fi obligați să respecte indicațiile polițistului local, la fel ca pe cele ale polițistului rutier, vor putea fi opriți de către acesta dintâi, vor fi obligați să-i înmâneze documentele cerute și vor putea fi amendați de către acesta.

În Legea poliției locale nr. 155/2010, circulația pe drumurile publice este unul dintre principalele domenii unde poliția locală are atribuții.

Numai că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Codul rutier) nu a preluat prevederile din primul act și nu prevede că polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației ar putea să constate contravențiile rutiere și să aplice sancțiuni.

De aceea, la Senat, a fost înregistrat recent un proiect de act care vizează modificarea Codului rutier în acest sens. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va putea se să aplice abia după ce este votată în ambele Camere ale Parlamentului, aprobată prin decret de către șeful statului și publicată în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.

Mai multe informaţii puteţi citi aici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net