Aţi făcut staţia degeaba?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Uite staţia, nu e staţia. Autorităţile joacă alba-neagra cu staţia de tramvai de pe Pasajul Basarab. Deşi aceasta e construită, bucureştenii nu o pot folosi decât peste trei luni, când va fi gata trotuarul rulant care leagă Gara de Nord de pasaj.

Haos la cel mai mare pod din Capitală, Pasajul Basarab. Călătorii care îl traversează cu tramvaiul, trec printr-o staţie terminată, dar pe care nu o pot folosi.

Aceasta are două accese, de pe Calea Griviţei şi de pe Bd. Dinicu Golescu, realizate ca la metrou, cu intrări cu pereţi de sticlă, lifturi şi scări rulante, toate aduse din Germania. Pentru siguranţă au fost puse chiar şi scări fixe.

Pe peroane sunt montate infochioşcuri care permit călătorilor să afle totul despre oraş

simeon stalpnicul png

Totul este gata, dar degeaba. Pe ultimul peron din Gara de Nord, ar trebui montat un trotuar rulant care să facă legătura între principala poartă feroviară a ţării şi pod.

Pentru că reprezentanţii Municipalităţii nu au încheiat încă negocierile cu CFR, în legătură cu modul în care se va realiza învestiţia pe un teren care nu le aparţine, lucrarea nu a început.

Potrivit unor surse de pe şantier, până nu este instalat şi trotuarul, staţia nu este inaugurată. Pentru a trage de timp, muncitorii se fac că şterg geamurile şi retuşează zi şi noapte peronul staţiei şi accesele. Contactaţi de Click!, reprezentanţii Municipalităţii au evitat să ofere o explicaţie.

Recordurile proiectului

* are patru scări rulante şi patru lifturi pentru acces la metrou* aici vor opri cele mai moderne patru tramvaie ale RATB* 60.000 de bucureşteni vor trece pe aici zilnic* va fi dotată cu parcare pentru taxiuri* a costat aproape 3 milioane de euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net