Au «topit» zăpada pentru liderii europeni

Ultima actualizare:

    La hotelul de 5 stele  din inima Bucureştiului se făceau ieri ultimele pregătiriFoto: Mihai Ionescu
La hotelul de 5 stele din inima Bucureştiului se făceau ieri ultimele pregătiriFoto: Mihai Ionescu

Bucureştiul este centrul Europei în aceste zile. Oficialii de la Bruxelles, zeci de consilieri şi jurnalişti au luat cu asalt Capitala pentru a lua parte la preluarea oficială a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către ţara noastră. Autorităţile au luat măsuri de securitate şi au impus restricţii în trafic.

Joi, 10 ianuarie, România a preluat Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. De două zile, e forfotă în Centrul Capitalei. Joi, când am dat o raită prin zona Ateneului Român, pregătirile erau în toi. Poliţiştii verificau maşinile parcate de o parte şi de alta a clădirii-emblemă a oraşului, goleau parcările, la Hotel Radisson, unde urmau să ajungă invitaţii europeni, se montau ultimele becuri şi se lustruiau uşile de la intrare, maşinile de Jandarmerie puseseră stăpânire pe întreaga zonă, iar toată zăpada dispăruse ca prin minune.

Zăpada şi maşinile au dispărut din marea parcare din faţa Ateneului Român
Zăpada şi maşinile au dispărut din marea parcare din faţa Ateneului Român

“Lustrul” s-a dat încă de la Aeroportul Henri Coandă, unde au aterizat rând pe rând preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, şi alţi 28 de comisari europeni. Lor li se adaugă şi alte zeci de oficialităţi europene, precum şi 70 de jurnalişti străini. Salonul oficial de la Aeroportul Otopeni a fost modernizat cu peste 150.000 € şi au fost angajate 20 de persoane în echipa de protocol. Liderii europeni vor circula în coloană oficială, iar Serviciul de Protecţie şi Pază are mai multe maşini blindate pe care le poate pune la dispoziţie, dacă va fi nevoie de ele.

Poliţiştii locali verificau fiecare maşină oprită, iar jandarmii şi-au parcat maşinile la Sala Palatului
Poliţiştii locali verificau fiecare maşină oprită, iar jandarmii şi-au parcat maşinile la Sala Palatului

Concert la Ateneu. De ce Ateneul Român este punctul fierbinte al marelui eveniment? Pentru că aici, aseară, a avut loc ceremonia de preluare a Preşedinţiei, liderii europeni şi români au ţinut discursuri, iar, la final, evenimentul a fost marcat de un spectacol grandios. Muzica a fost asigurată de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din toate statele membre.  În paralel, în faţa Ateneului era programată o mare manifestaţie anti-guvernamentală şi pro-europeană, care nu primise însă autorizaţie de la Primăria Capitalei. 

Salonul oficial de la Otopeni, în straie de sărbătoare
Salonul oficial de la Otopeni, în straie de sărbătoare

Dineu oficial la Palatul Regal. După concert, oaspeţii străini şi demnitarii români au fost invitaţi la un dineu oficial la Palatul Regal. Ca să nu dea nas în nas cu protestatarii, demnitarii au fost transportaţi cu un autobuz, chiar dacă Palatul se află la doar 200 m de Ateneu.

Cadouri româneşti. Oaspeţii de top au fost cazaţi la Hotel Radisson (fost Bucureşti), hotel de 5 stele, iar în camere au găsit pachete cu o sticlă de vin de colecţie şi bomboane româneşti. 


    Salonul oficial de la Otopeni, în straie de sărbătoareFoto: CNAB
Salonul oficial de la Otopeni, în straie de sărbătoareFoto: CNAB

Ce presupune preluarea Preşedinţiei. România deţine Preşedinţia din 1 ianuarie până în 1 iulie 2019. Peste 1.500 de reuniuni vor fi prezidate de România în ţară şi la Bruxelles. 200 de întâlniri oficiale vor avea loc în România, în marja Preşedinţiei. România va reprezenta Consiliul UE la sute de întâlniri în cadrul Parlamentului European şi va negocia 200 de dosare de mare importanţă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net