Au vârsta de pensie, dar nu se lasă de politică nici după 20 de ani!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Au trecut de vârsta pensionării, dar tot nu se lasă de politică. Avem senatori și deputați care au sărit de 65 de ani și sunt în Casa Poporului din anii ʼ90. Cel mai în vârstă este medicul Leon Dănăilă, născut în iulie 1933.

Pe unii parlamentari îi știți din anii ʼ90. Ecaterina Andronescu, Traian Băsescu, Teodor Meleșcanu, Călin Popescu - Tăriceanu sunt parlamentari de peste 25 de ani. Toți au ieșit la pensie, dar nu renunță la politică.

Călin Popescu – Tăriceanu

simeon stalpnicul png

Al doilea om în stat, președintele Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu, a intrat în Parlament în 15 octombrie 1992, mai întâi ca deputat, iar din 2012, ca senator. Are 65 de ani. Ca președinte al Senatului încasează anual 189.353 lei, potrivit ultimei declarații de avere, dar este cunoscut ca un prosper om de afaceri încă din anii ʼ90.

Ecaterina Andronescu

simeon stalpnicul png

Ecaterina Andronescu, fost ministrul al educației, a fost aleasă deputat încă din noiembrie 1996, iar în Senatul României este din 2008, până în prezent. Fostul rector al Politehnicii București a împlinit 69 de ani. În declarația de avere, spune că încasează ca senator și profesor suma de 247.825 de lei, anual.

Teodor Meleșcanu

simeon stalpnicul png

Senatorul Teodor Meleșcanu este și ministrul de externe, la 76 de ani. Este senator încă din anul 1996, adică de peste 20 de ani. Scrie în declarația de avere că a încasat în ultimul an fiscal 46.304 lei ca profesor la SNSPA, 49.028 de lei ca profesor la Universitatea Hyperion, iar de la Parlament – alți 49.177.

Cel mai în vârstă parlamentar este Leon Dănăilă, reputat medic, care a decis să candideze la vârsta de 84 de ani. Este la primul său mandat de senator. A început activitatea în luna decembrie 2016, de aceea a declarat un venit de doar 2.161 de lei, plus 18.000 de lei de la Academia de Științe Medicale.

Traian Băsescu

simeon stalpnicul png

Traian Băsescu este deja pensionar și în curând va împlini 65 de ani. Fostul preşedinte s-a declarat nemulțumit de pensia pe care o primește, după 44 de ani și șase luni de vechime în muncă. Senatorul PMP a declarat că pensia de doar 2.960 de lei este ”foarte mică”, având în vedere cei 44 de ani în care a cotizat la stat. Pe lângă cei aproape 3.000 de lei, acesta mai primeşte şi o indemnizaţie de fost preşedinte (5.700 lei), precum şi una de senator. A intrat în Parlamentul României acum 20 de ani și a deținut mai multe funcții: subsecretar de stat, secretar de stat, ministru, primar general şi preşedinte. În declarația de avere a trecut doar venitul din jumătate din luna decembrie 2016, 2.767 lei.

Alți șase senatori au vârsta de pensionare, dar vin încă la serviciu în Palatul Parlamentului. Situația este similară și la Camera Deputaților.

image
image
image
image
image
image
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net