Sunt iar probleme pe Autostrada denmolată A1 Sibiu- Orăștie. Asfaltul pe o bucată de drum a început să se scufunde, astfel că șefii Companiei Naționale pentru Infrastructură Rutieră (CNAIR) au restricțioant viteza pe o bucată de drum și au adus la fața locului aparatură specială care să stabilească cât de gravă este situația.


CNAIR a decis restricţionarea circulaţiei pe Autostrada A1 Sibiu-Orăștie, pe tronsonul Sebeş-Sibiu. Și asta din cauza unor tasări între Cunţa şi Sălişte, segmentul care s-a mai surpat în trecut.

Și acum, după doi ani de la reparații, pământul de sub asfalt a cedat și a luat-o la vale. Problemele se înregistrează la kilometrul 276 al autostrăzii.

Șoferii circulă cu 60 km/h pe o bucată din Autostrada Sibiu-Orăștie

”Având în vedere apariţia unor tasări la corpul autostrăzii A1, Sibiu- Sebeş ( km 276), calea 1, banda 2, în zona Sălişte, s-a luat decizia restricţionării circulaţiei la 60 km/h pe ambele benzi de circulaţie.”, au precizat reprezentanţii CNAIR.

asfalt-scufundat-pe_autostrada-sibiu-orastie.jpg

Asfaltul s-a scufundat și se circulă cu restricții la km 276, de pe Autostrada Sibiu-Orăștie
Asfaltul s-a scufundat și se circulă cu restricții la km 276, de pe Autostrada Sibiu-Orăștie

Aceștia au trimis în zonă o echipă de specialiști care să vadă cât de serioasă este problema și s-a stabilit că acolo unde sunt tasări de 80-100 de metri.

Ca soluţie temporară şi rapidă se va freza stratul de asfalt în două straturi şi se va reface îmbrăcămintea asfaltică, pentru a pune drumul în siguranţă.

Autostrada Sibiu-Orăștie s-a surpat și în 2015

Segmentul de autostradă Sibiu-Sebeş face parte din autostrada Orăştie-Sibiu şi a fost deschis circulaţiei în 2014. În 2015 au apărut probleme pe acest lot, carosabilul o luase la vale din cauza alunecărilor de teren.

Astfel că a făcut necesară demolarea şi reconstrucţia unui sector de 200 de metri, perioadă în care circulaţia a fost întreruptă şi deviată pe DN1. Lucrările au început în august 2016 și finalizate în 2017.

specialistii-trimisi-cu-aparatura-sa-evalueze-situatia-pe-autostrada-sibiu-orastie.jpg

Specialiștii au fost trimiși cu aparatură în zonă ca să evalueze situația
Specialiștii au fost trimiși cu aparatură în zonă ca să evalueze situația

Procurorii DNA au deschis un dosar penal in rem. Existau indicii că, în cadrul acestui proiect, unii responsabili s-ar fi făcut vinovați de abuz în serviciu, fapte de corupție și de deturnare de fonduri europene.

Dar, în 2018, dosarul a fost clasat, iar directorul de atunci al CNAIR, Narcis Neaga, a fost scos de sub urmărire penală, pe motiv că “faptele nu sunt prevăzute de legea penală”.

 

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/se-ingroasa-gluma-inca-17-km-de-autostrada-vor-fi-demolati https://www.click.ro/news/national/o-doamne-iar-se-surpa-autostrada https://www.click.ro/news/national/pentru-iesi-ponta-presedinte-au-inaugurat-autostrada-mai-repede

Loading...