Avion de mici dimensiuni prăbușit în Chitila. Sunt doi răniți. Cauzele posibile ale accidentului

Ultima actualizare:

    Sursa foto: ISU
Sursa foto: ISU

Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit, marți, în jurul orelor prânzului, în localitatea Chitila de lângă București. Accidentul aviatic s-a soldat cu doi răniți, doi bărbați de 38 și respectiv 72 de ani. Din fericire, la impactul cu solul aparatul de zbor nu a luat foc, iar cele două persoane au supraviețuit, fiind conștiene.

UPDATE: Unul dintre cei doi bărbați care s-au prăbușit cu un avion Pipistrel Alpha trainer, marți, pe un câmp din localitatea Chitila, este omul de afaceri Nicolae Cincă. Acesta, un cunoscut pasionat de avioane de mici dimensiuni, a avut un accident aviatic similar în 2014, în Giurgiu. Avionul cu carea  aterizat forțat marți, 10 august, îi aparține, spun jurnaliștii Digi24.

UPDATE: Cele două victime au ajuns la Spitalul Floreasca, una transportată cu elicopterul, alta cu ambulanța. Una dintre persoane se află într-o stare mai gravă, dar este conștientă. Victimele au suferit traumatisme la nivelul membrelor. 

Potrivit expertului în aerounautică Sebastian Radu, avionul este un Pipistrel Alpha Trainer, folosit în general atât în scopuri private, cum este cazul de față, cât și în scop de antrenament pentru forțele militare sau civile. Specialitul a declarat la Digi24 că o posibilă cauză a prăbușirii aparatului de zbor ar putea fi cedarea motorului pe fondul căldurii înregistrate în aer, la orele prânzului. „Pare a fi o aterizare forțară din motive de probleme tehice, dar este prematur să vorbim acum despre asta. O cauză posbilă ar putea fi cedarea motorului, situație în care pilotul încearcă să planeze și să aterizeze în câmp deschis. Dar nu mereu există zone accesibile. Cauți cea mai bună varantă”, a mai precizat expertul. 


    Sursa foto: ISU
Sursa foto: ISU

Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit, marți, în jurul prânzului, pe un câmp de pe raza localității Chitila, din județul Ilfov. La fața locului au intervenit 3 autospeciale de stingere, 3 autospeciale SMURD și o autopscială pentru descarcerare.


    Una dintre victime, transportată la Spitalul Floreasca cu elicopterul SMURDSursa foto: ISU
Una dintre victime, transportată la Spitalul Floreasca cu elicopterul SMURDSursa foto: ISU

De asemenea, un elicopter SMURD a aterizat și el în zonă și a preluat una dintre victime. Cealaltă persoană a fost transportată la spitală cu ambulanța. Este vorba despre Spitalul Floreasca din București.

O anchetă este în curs de desfășurare. 

Știre în curs de actualizare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net