Băiețel de 11 ani bătut și mușcat de colegii de clasă. Acum i-au rupt o mână

Ultima actualizare:

    Familia sa susține că fiul lor, Gyarfas Armin, este agresat de câțiva ani în Școala din Viișoara, fără ca cineva să ia atitudineFoto: radiocluj.ro
Familia sa susține că fiul lor, Gyarfas Armin, este agresat de câțiva ani în Școala din Viișoara, fără ca cineva să ia atitudineFoto: radiocluj.ro

Caz incredibil de violență în școală. Un băiețel de 11 ani se trezește noaptea din somn plângând. Se roagă de părinți să nu îl mai trimită la școală pentru că are colegi de clasă care îl bat, l-au mușcat și îl jignesc tot timpul, iar învățătoarea, directorul școlii, inspectoratul școlar nu fac nimic. Acum colegii i-au rupt o mână.

Un elev de 11 ani a ajuns cu mâna în gips. Familia sa susține că fiul lor, Gyarfas Armin, este agresat de câțiva ani în Școala din Viișoara, fără ca cineva să ia atitudine, scrie radiocluj.ro. Statutul social modest al familiei ar putea fi cauza agresivităților față de copil.

”Subsemnatul Gyarfas Iuliu, tatăl elevului Gyarfas Armin, elev în clasa a IV-a la Școala dumneavoastră, vă aduc la cunoștință următoarele abuzuri care s-au făcut și se fac împotriva copilului meu de către ceilalți colegi de clasă, fără să se ia nici o măsură, nici din partea doamnei învățătoare (căreia ne-am adresat verbal și căreia i-am spus problemele care sunt în clasă), și nici din partea direcțiunii. În următoarele rânduri vă relatez umilința, hărțuirea și agresiunile la care este supus copilul meu. În zilele de 7, 8 , 9 XI-a 2018 a fost umilit de către Peter Matya, acesta înjurându-l, lovindu-l și adresându-i copilului meu tot felul de cuvinte jignitoare (ba că este pe invers, că maică-sa are probleme mentale și alte lucruri umilitoare). În data de 20 XI 2018 a fost bătut de către acest copil, instigându-i și pe ceilalți copii împotriva lui. Aceste lucruri se întâmplă aproape zilnic, copilul meu în ultimul timp refuză efectiv să mai meargă la școală. Mă roagă să nu-l mai duc la școală. Noaptea se trezește plângând, visând că este bătut de acest băiat, dar și de colegii care «îl ajută». Drept pentru care vă rog să luați măsuri disciplinare sau orice măsuri pe care le considerați dumneavoastră de cuviință ca lucrurile să se îndrepte, pentru ca ceea ce se întâmplă cu copilul meu să nu se mai întâmple, nici cu el, nici cu alți copii. Sper ca aceste măsuri să fie luate în cel mai scurt timp, iar aceste probleme vor fi eliminate din această școală”.

Rândurile de mai sus îi aparțin lui Gyarfas Iuliu, părinte din comuna bihoreană Viișoara, și erau adresate conducerii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Viișoara, anul trecut, în 28 noiembrie, scrie aceeași sursă.

Autoritățile acum au aflat despre băiețelul de 11 ani, bătut la școală

Solicitarea părintelui nu ar fi primit nici o rezoluție din partea conducerii școlii, iar lucrurile nu s-au schimbat în nici un fel, la aproape un an distanță. De altfel, directorul unității de învățământ, Hover Gabor Zoltan, a declarat presei locale că nu era la curent cu această situație.

Joia trecută, copilul a fost împins de colegi și a ajuns acasă mușcat de umăr și cu mâna ruptă. A doua zi, părinții l-au trimis pe băiat la școală, cu sora lui de 21 de ani, pentru a aduce incidentul la cunoștința dirigintei.

”Diriginta mi-a râs în față și mi-a spus că dacă nu și-a rupt ea mâna, nu e o problemă. Cum am făcut sesizări scrise și verbale, și nu am mai primit nici un răspuns, iar situația a rămas aceeași, cui să ne mai adresăm?! Până acum a fost lovit, înjosit, umilit. Acum este cu mâna ruptă. Ce va mai urma!? Să așteptăm să-l omoare, sau ce?!, se întreabă Gyarfas Brigitta, sora cea mare a copilului agresat, citată de radiocluj.ro.

Familia lui Armin a mers la Medicină Legală pentru și au obținut un certificat medicol-legal.

Ce spune Inspectoratul Școlar Bihor

Reporterii Click! au aflat de la Inspectoratul Șolar Bihor că în această dimineață, 18 septembrie, o echipă de inspectori au plecat la Școala nr. 1 din Viișoara pentru a face o anchetă. ”Ne-am autosesizat din presă și o echipă de inspectori se află la școala din Viișoara pentru a verifica dacă faptele sunt cele descrise în presă. Se vor verifica înregistrările video. În funcție de concluzia echipei de inspectori se vor lua măsuri prevăzute de lege pentru învățătoare și director care pot fi mustrare scrisă sau o sancțiune mai drastică. Noi promovăm proiecte anti-violență, facem campanii anti- bullying în toate școlile din mediul rural”, ne-a explicat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Bihor.

Citește și:

Un elev a fost snopit în bătaie, într-o școală, de trei mame furioase

Elevă obligată să se tundă în faţa clasei

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net