Medicii trag un semnal de alarmă în perioada postului, mai ales cu privire la zilele în care credincioșii au dezlegare la pește. Acesta, dar și alte conserve, preparate necorespunzător sau ținute în condiții improprii, pot fi fatale pentru cei care le consumă.


În urmă cu 48 de ore, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, a ajuns în stare gravă un bărbat în vârstă de 62 de ani. Conform adevărul.ro, acesta consumase produse din peşte, iar după câteva ore i s-a făcut rău. Este vorba despre o conservă din peşte preparată în casă, care, potrivit specialiştilor, ar fi fost ţinută în condiţii improprii. În prezent, ieşeanul se află în comă la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

Caz de botulism după consumul unei conserve de pește

„Avem un caz de botulism după consum de peşte dintr-o conservă. Este vorba despre un pacient din Iaşi, în vârstă de 62 de ani. Este un caz grav, pe Terapie Intensivă. În perioada postului, fiind şi dezlegări la peşte, trebuie să fim foarte atenţi la calitatea cărnii pe care o consumăm”, a declarat pentru Adevărul prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

Ce bacterie provoacă botulismul

Specialiştii trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care se consumă conservele şi preparatele din peşte.   „Peştele marinat, insuficient preparat termic, poate transmite această boală. Uneori poate repezenta şi complicaţii ,ajungându-se la fenomene neurologice, chiar la insuficienţă respiratorie", spune directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Botulismul este o boală rară, gravă, care este cauzată de o toxină produsă de o bacterie numită Clostridium botulinum, foarte periculoasă. Sunt trei tipuri de botulism, cel transmis prin alimente, aşa cum este cazul bărbatului din Iaşi, cel transmis prin răni şi botulismul infantil. Alimentele care pot duce la astfel de infecţii sunt de obicei cele conservate.

Citește și:

Fetiță de 7 ani, suspectă de botulism de la o conservă de pește

Fetiță de 3 ani din Iași, ucisă de o infecție cu E.coli. Tot ce trebuie să stiți despre această boală a mânilor murdare


 

Loading...