Bărbatul care și-a înjunghiat soția și fetele gemene a fost arestat. Nu își amintește că și-a atacat copilele: „Am avut mintea întunecată”

Ultima actualizare:

    Bărbatul nu mai fusese reclamat la Poliție până la momentul tragedieiObservatornews.ro
Bărbatul nu mai fusese reclamat la Poliție până la momentul tragedieiObservatornews.ro

Bărbatul din Roman, acuzat că şi-a înjunghiat soția și gemenele de 2 luni și jumătate a declarat în fața anchetatorilor că nu îşi amintește când le-a agresat pe fetiţe. El a fost arestat pentru 30 de zile.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani și-a recunoscut faptele și le-a mărturisit anchetatorilor că era stresat de problemele de familie și de serviciu. „Agresorul a fost audiat. A recunoscut săvârșirea faptelor declarând nuanțat modalitatea în care s-a derulat evenimentul. El a declarat că "mintea i-a fost întunecată". Asupra lui s-au acumulat mai multe presiuni psihice generate de soţie, soacră şi cumnată, precum şi probleme legate de serviciu”, a spus Ianuş Marius Emil, purtător de cuvânt Parchetul Neamţ, potrivit antena3.ro.

După atac, agrasorul a intrat în stare de șoc  

După ce și-a înjunghiat fetele, individul a încercat să-şi ia viaţa, însă rănile provocate au fost superficiale. La scurt timp după ce au intervenit forțele de ordine și l-au încătușat, acesta a intrat în stare de șoc. Oamenii legii au obținut cu greu detalii de la el pentru că nu îşi mai amintea nimic.

Se pare că momentul care a declanșat nebunia din mintea sa a fost când fetițele în vârstă de 2 luni și jumătate au început să plângă, sâmbătă dimineață. Acest lucru l-a enervat pe bărbat peste măsură și l-a determinat să-şi atace familia.

Cum s-au petrecut faptele   

Prima care i-a căzut victimă a fost soţia. Femeia în vârstă de 34 de ani dormea lângă una din gemene și cu greu a reușit să scape de atacul soțului. A fugit și a cerut ajutorul vecinilor, împreună cu băiețelul de 9 anil, cel de-al treilea copil al cuplului. Bărbatul a rămas în casă şi a continuat atacul asupra fetițelor. Copilele au ajuns la spital în stare critică, una dintre ele murind la scurt timp.

Fetița care a supraviețuit a fost dusă cu elicopterul la Spitalul „Sf. Maria” din Iași și operată, având abdomenul eviscerat. Starea acesteia este stabilă, dar cu prognostic rezervat pentru că șocul traumatic a fost sever. 

Citește și: 

Bărbatul din Neamț care şi-a înjunghiat soția și cele două fetiţe a fost reţinut

Un bărbat din Neamț și-a înjunghiat fiicele gemene de doar trei luni. Una dintre ele a decedat, cealată e în stare gravă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net