Bărbatul din Iași care a făcut botulism de la o conservă de pește a murit

Ultima actualizare:

    Bărbatul era internat în comă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași
Bărbatul era internat în comă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

Bărbatul de 68 de ani diagnosticat cu botulism după ce a mâncat o conservă de pește făcută în casă a murit luni, 2 octombrie. Bărbatul fusese internat în urmă cu zece zile la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Bărbatul de 68 de ani era în comă, internat în secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, potrivit Mediafax. Acum câteva zile, la aceeași unitate medicală a fost internată și soția lui, care are o formă ușoară a bolii.

„Bărbatul a decedat, avea o formă gravă de boală, pentru că el mâncase cea mai mare cantitate din conserva respectivă. Și soția lui e internată la noi, însă ea a luat două înghițituri și are o formă ușoară de boală. Femeia s-a internat la sfârșitul săptămânii trecute”, a spus Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Cei doi au mâncat o conservă de pește preparată în casă.

Ce bacterie provoacă botulismul

Specialiştii trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care se consumă conservele şi preparatele din peşte. „Peştele marinat, insuficient preparat termic, poate transmite această boală. Uneori poate repezenta şi complicaţii, ajungându-se la fenomene neurologice, chiar la insuficienţă respiratorie", spune directorul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Botulismul este o boală rară, gravă, care este cauzată de o toxină produsă de o bacterie numită Clostridium botulinum, foarte periculoasă. Sunt trei tipuri de botulism, cel transmis prin alimente, aşa cum este cazul bărbatului din Iaşi, cel transmis prin răni şi botulismul infantil. Alimentele care pot duce la astfel de infecţii sunt de obicei cele conservate.

image
image
image
image
image
image
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net