Bebeluşul care a fost aruncat de pe Podul Grant va fi «adoptat» de compania de taxi la care lucrează şoferul salvator

Ultima actualizare:

    O mamă a încercat de două ori să-şi omoare fetiţ a de un an şi jumătate
O mamă a încercat de două ori să-şi omoare fetiţ a de un an şi jumătate

Compania de taxi la care lucrează şoferul care a salvat copilul de la moarte a anunţat că doreşte să se implice financiar în creşterea fetiţei de un an şi jumătate. Bebeluşul a fost aruncat de pe Podul Grant, joi, chiar de mama sa care se afla într-un taxi.

Reprezentanţii firmei de taximetrie spun că sunt mândri de colegul lor care i-a salvat viaţa micuţei. „Deoarece cu toţii  am fost martori la evenimentul petrecut pe Podul Grant, eveniment ce a avut un final fericit, prin prisma faptului că, în locul unei pruncucideri, am asistat la salvarea de la moarte a unei fiinţe nevinovate, pe această cale felicităm încă o dată şoferul nostru de taxi şi partenerul său de trafic că au reuşit să salveze de la moarte acest bebeluş, acţionând într-un mod eroic, imobilizând-o şi blocând-o în acelaşi timp pe mama criminală", se arată într-un comunicat de presă.

Compania de taxi susţine că doreşte să contribuie financiar la creşterea fetiţei dacă aceasta va ajunge la casa de copii. „Societatea noastră comercială, prin directorul general Ghişa Mihai Victor, a hotărât ca, în cazul în care copilul va fi încredinţat unui Centru de Îngrijire Minori,  să se implice financiar în creşterea acestui copil”, mai scrie în comunicat.

De asemenea, oficialii companiei solicită ca managerul instituţiei care se va ocupa de creşterea copilului să îi contacteze urgent pentru a-i informa cu privire la demersurile necesare.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net