Beligan, înmormântat cu ochelarii pe care-i purta de 77 de ani

Ultima actualizare:
Anamaria, Alexandru și Lamia au fost  nedespărțiți la înmormântarea tatălui lor
Anamaria, Alexandru și Lamia au fost nedespărțiți la înmormântarea tatălui lor

Ne-a vorbit ca nimeni altul despre iubire şi fericire. A spus poveşti, a iubit şi a dat artei o altă dimensiune. A trăit aproape un veac printre noi, oamenii de rând, dar de sâmbătă a plecat spre veşnicie. A luat cu el ochelarii, de care nu s-a mai despărţit niciodată.

”L-am iubit. Sunt atât de singur şi de trist şi nu-mi vine să cred că maestrul Beligan, cu care vorbeam zilele trecute, cu care repetam şi care întotdeauna când se întâlnea cu mine îmi spunea numai vorbe excepţionale, tocmai dumnealui să mă părăsească”,  a spus Florin Piersic cu lacrimi în ochi. Moartea maestrului Beligan a lăsat multora un gol în suflet. Actori, politicieni şi oameni obişnuiţi au venit ieri să-şi ia adio de la cel care a fost Radu Beligan. Un mare om, un genial actor, care a rezistat pe scenă 75 de ani. Publicul său a fost prezent la ultima reprezentaţie a maestrului. I-a adus o floare la catafalcul depus la Teatrul Naţional din Bucureşti şi l-a aplaudat minute-n şir. A ştiut că este pentru ultima dată când îl vede pe Radu Beligan pe scena vieţii. La ieşirea din foaierul teatrului s-a bătut din palme timp de 15 minute. ”Adio, maestre. Nu te vom uita niciodată”, se auzeau glasurile celor mulţi. Ştefan Bănică, Doru Vişan, Maia Morgestern, Mihai Mălaimare, Horaţiu Mălăele, Gheorghe Turda, Principesa Maria au venit cu capetele plecate şi durere-n suflet. Ministrul Culturii, Corina Şuteu l-a numit pe maestru ”un simbol al unei forme extrem de inedite de tinereţe”. S-a stins la 97 de ani, cu mintea limpede şi cheful de a juca. Iar fiica sa Lamia îi calcă pe urme. Este actriţă la Teatrul Naţional. Ea, împreună cu sora sa, Anamaria, şi fratele, Alexandru, şi-a jelit tatăl. Au fost de nedespărţit, iar în apropierea sicriului au stat tot timpul de mână. Ca fraţii la greu. 

Radu Beligan a avut  în sicriu și două iconițe
Radu Beligan a avut în sicriu și două iconițe


    Radu Beligan a avut  în sicriu și două iconițe
Radu Beligan a avut în sicriu și două iconițe

Nu şi-au lăsat tatăl să plece singur, ci cu ochelarii săi de vedere, pe care-i purta de la 20 de ani, după cum ne-au spus colegii de breaslă ai marelui artist. Niciodată nu l-am văzut pe legendarul Beligan altfel. Era un ochelarist convins şi aşa a plecat dintre noi. Acum, îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor, acolo unde a fost înmormântat cu onoruri militare şi salve de foc. Odihneşte-te în pace, maestre! 

Horaţiu Mălăele a stat  lângă catafalcul maestrului
Horaţiu Mălăele a stat lângă catafalcul maestrului

Ion Caramitru și Florin Piersic nu s-au  dezlipit de lângă căpătâiul colegului lor
Ion Caramitru și Florin Piersic nu s-au dezlipit de lângă căpătâiul colegului lor

Gheorghe Turda le-a urat  condoleanțe membrilor familiei
Gheorghe Turda le-a urat condoleanțe membrilor familiei

Ștefan Bănică i-a adus maestrului  un buchet de trandafiri albi
Ștefan Bănică i-a adus maestrului un buchet de trandafiri albi

Sute de oameni l-au aplaudat  pe maestru 15 minute în  fața Teatrului Național
Sute de oameni l-au aplaudat pe maestru 15 minute în fața Teatrului Național

Militarii au purat  sicriul pe brațe
Militarii au purat sicriul pe brațe
image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net