Beții în Vama Veche, copii nelegitimi și mocirle, manipulările perfecte din campania electorală

Ultima actualizare:

    Dacian Cioloș le mulțumește românilor pentru ultimul anFOTO: Arhiva personală
Dacian Cioloș le mulțumește românilor pentru ultimul anFOTO: Arhiva personală

Campania electorală pentru alegerile de duminică, 11 decembrie, a intrat pe ultima sută de metri, ceea ce i-a făcut pe adversarii politici să scoată muniția grea. În ultimele zile, am aflat așadar că străinii vor să ne fure țara prin Cioloș, copilul nelegitim al lui Soros, că politicienii noi se îmbată până adorm pe jos în Vama Veche și că tehnocrații nu prea au habar ce bani au pe mână, spre deosebire de politicienii versați din vechea gardă.

Marile noutăți ale scrutinului din 11 decembrie sunt partidul nou înființat USR și tehnocrații lui Cioloș. Era firesc, așadar, ca tunurile să fie pe ei.

Dacian Cioloș, fiul nelegitim al lui Soros

Votul pe liste n-a impulsionat dezbaterea pe numele celor care vor cu adevărat să intre în parlament, așa că discuțiile din această campanie electorală s-au purtat în jurul celui care va fi propus pentru funcția de prim-ministru. Cum actualul prim-ministru Dacian Cioloș și-a manifestat intenția de a colabora cu PNL și USR, pentru un nou mandat la Palatul Victoria, adversarii nu s-au purtat deloc cu mănuși.

Cel mai recent scenariu, demn de un film SF de mâna a cincea, îl prezintă pe Cioloș drept copilul nelegitim al magnatului George Soros, făcut, cum altfel?, cu o unguroaică. De aici și până la străinii care vor să ne fure țara n-a mai fost decât un pas, mai ales că Cioloș are în spate o carieră consistentă la Bruxelles, în cadrul instituțiilor europene.


    Cioloș spune că iși asumă „naivitatea” de a crede în bunul-simț
Cioloș spune că iși asumă „naivitatea” de a crede în bunul-simț

”Știrea” a fost lansată marți, 6 decembrie, de un site obscur, ce promovează mesajele politice ale lui Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, PSD și ALDE.

Reacția premierului a fost promptă. ”Am văzut şi eu chestiunea şi am trecut de la stări multiple, să spun...dar până la urmă mi-am spus că, aşa cum îl cunosc eu pe român e suficient de inteligent şi suficient cu simţul umorului care să guste gluma asta care miroase a prostie crasă din partea celor care au impresia pot să prostească pe oamneni cu aberaţii din astea”, a declarat dacian Cioloş la DigiFM.

Mihai Goțiu, candidat la Senat din partea USR, prezentat drept un bețiv de la Vama Veche

Candidatul din partea USR pentru Senat, Mihai Goțiu, a avut parte de o ”promovare” mai puțin binevoitoare din partea adversarilor din orașul natal Cluj-Napoca. Concret, în urmă cu o săptămână, un ziar local a pus în circulație o fotografie în care un tânăr care semăna izbitor cu Goțiu zăcea răpus de băutură pe o grămăjoară de peturi pe o plajă din Vama Veche.

În mod ciudat, și de această dată numele lui Soros a fost adus în discuție. ”Adevărata față a sorosiștilor care vor să pună mâna pe țară: imagini cu candidatul care doarme între sticle cu bere”, ”Ce propunere șoc au soroșiștii pentru alegeri”, ”Candidat în ipostaze șocante”, așa au sunat comentariile îngrijorate ale celor preocupați de soarta nației.


    Mihai Goțiu, candidatul USR pentru Senatul Românieifoto: arhivă personală
Mihai Goțiu, candidatul USR pentru Senatul Românieifoto: arhivă personală

Sursa imaginii a fost identificată în cele din urmă, dar situația a rămas oarecum în coadă de pește. ”Duminică seara (după ce a fost atenționat pe Facebook), jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaș a recunoscut public (tot pe Facebook) că fotografia îi aparține și că a publicat-o pe blogul propriu, în 2009, într-un articol despre personaje boeme din Vama Veche. Și că NU SUNT eu în fotografie, ci un anume Răducu. În momentul în care l-am întrebat dacă le va cere celor care i-au folosit fără acord fotografia să o retragă și să precizeze că n-am fost eu în imagine, Tiberiu Fărcaș a replicat că e «treaba lui ce face cu propriile fotografii»”, a explicat Mihai Goțiu într-un drept la replică.

Ministrul sănătății și fondurile europene. Are sau n-are habar?

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a avut un dialog pe un ton ridicat cu ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, pe care a încercat să-l pună într-o lumină proastă. Totul a pornit de la fondurile europene acordate pentru trei spitale regionale. Dialogul s-a purtat la un post de televiziune, iar primarul Craiovei a repetat de multe ori că ministrul ”habar n-are”, deși răspunsurile lui Voiculescu erau corecte.


    Vlad Voiculescu,  ministrul sănătăţii
Vlad Voiculescu, ministrul sănătăţii

Ministrul răspunsese că este vorba despre că 150.000 de euro, iar Lia Olguța Vasilescu l-a contrazis: „Domnule ministru, habar n-aveți! Sunt 300 de milioane de euro negociate de Liviu Dragnea”. Ulterior, în cursul emisiunii, Lia Olguța Vasilescu a spus că vrea să facă „o completare”, „ca să învețe și dl. ministru ceva”: sunt 150 de milioane de euro fonduri europene și 150 de milioane de euro pe care statul român s-a angajat să le pună, deci în total 300 de milioane de euro, ”fix așa cum am zis eu”.


    Olguța Vasilescu
Olguța Vasilescu

Caragiale s-ar fi simțit, probabil, foarte inspirat de acest dialog.

Dacian Cioloș și mocirla de la Antena 3

Spectacolul manipulării a atins o culme greu de egalat în emisiunea de marți, 6 decembrie, de la Antena 3. Invitatul serii a fost prim-ministrul Cioloș. Cu puțin înainte de a merge însă în studioul lui Gâdea, Cioloș făcuse o afirmație riscantă, prin care-și cam aprinsese paie în cap.

Acuzat că a acceptat invitația televiziunii recunoscute pentru felul în care își dezinformează telespectatorii, premierul a făcut o paralelă cu meseria sa de agronom, în care uneori trebuie să "cobori în mocirlă" pentru a-ţi face treaba corect, chiar dacă trebuie să-ţi pui cizme de cauciuc și apoi să faci un duș.

Prin urmare, pe parcursul întregului interviu, Cioloș a fost acuzat că a vorbit despre ”milioane de oameni, de cetățeni ca fiind într-o mocirlă”. Premierul a încercat în mai multe rânduri să lămurească lucrurile. ”Nu a fost niciun moment referirea mea la telespectatorii dvs., față de care am respect. De asta am venit la dvs în emisiune. Vreau să fie lucrurile foarte clare: îi respect pe toți cetățenii din țara asta, îi respect pe toți cei care se uită la dvs și de asta am venit aici.

Dincolo de asta, trebuie să recunoaștem, cu datele pe masă, că au fost mai multe situații în care s-au spus niște neadevăruri legate de mine, ca prim-ministru și față de guvernul meu. S-au spus minciuni care au fost repetate și pe care nu am avut ocazia atunci să le corectăm”, a spus Cioloș.


    Mihai Gâdea realizează emisiunea ”Sinteza zilei” la Antena 3
Mihai Gâdea realizează emisiunea ”Sinteza zilei” la Antena 3

Reacția lui Gâdea ar fi primit, probabil, premiul I cu coroniță de la Caragiale. ”Deci vă deranjează critica”, a fost singurul contraargument al realizatorului ”Sintezei zilei”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net