2.318 de bucureşteni au solicitat asistenţa Serviciului de Ambulanţă, dintre care 1.400 urgenţe motivul principal fiind excesul de mâncare. Au mai fost înregistrate şi 44 de come, mai ales cele alcoolice, traumatisme, precum şi zece tentative nereuşite de suicid şi 20 de naşteri.


Conform spuselor managerului SABI (Seviciul de Ambulanţa Bucureşti), dr Alis Grasu, numărul solicitărilor s-a încadrat în cel înregistrat în alte perioade similare din cursul anului, chiar cu trei la sută mai puţin în acest sfârşit de săptămână, doar că de luni dimineaţă apelurile s-au înmulţit. "Din totalul celor 1.400 de urgenţe, 44 au fost pentru come, mai ales alcoolice. De asemenea, au fost înregistrate de vineri noaptea şi până luni dimineaţa 284 de cazuri cu probleme digestive, 30 de căzuţi în stradă, 20 de naşteri, opt accidente rutiere de urgenţe, zece tentative de suicid, un număr de 77 de persoane având depresii şi stări de agitaţie psihosomatică", a precizat aceasta.

Potrivit aceleaşi surse, în ultimele 24 de ore, au fost 1.005 solicitări, iar de luni dimineaţa numărul solicitărilor a crescut. "Probabil, cei care au mâncat şi au băut mai mult sau care nu au respectat indicaţiile de prudenţă, încep să resimtă acut excesele", a mai spus managerul SABI, dr Alis Grasu.


Loading...
Citeste tot despre: