Bilanțul tragediei de la Colectiv a crescut: 58 de morți

Ultima actualizare:

    Incendiul din Colectiv a făcut 60 de victimeFoto: Click!
Incendiul din Colectiv a făcut 60 de victimeFoto: Click!

Vineri (20 noiembrie), o tânără rănită în incendiul care a avut loc la Clubul Colectiv a murit, la o clinică din Germania, unde a fost transferată în urmă cu aproape două săptămâni. Astfel, bilanțul a ajuns la 58 de morți, la trei săptămâni după tragedie. Potrivit unor surse medicale, femeia care a decedat avea 28 de ani.

Tânăra suferise arsuri pe corp și arsuri pe căile respiratorii. Ea ajunsese în stare critică la Spitalul „Sfântul Ioan" din Capitală. Ulterior, femeia a fost transferată la o unitate sanitară din Germania, unde a decedat vineri (20 noiembrie).

La spitalele din Germania au ajuns cinci răniți Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care și un cetățean german, iar alte două au fost transferate din spitalele din Capitală. Dintre acestea, Loredana Dărăscu a murit pe 13 noiembrie, iar o altă tânără a murit vineri (20 noiembrie), scrie Mediafax.

În urma incendiului care a avut loc la 30 octombrie în Club Colectiv, au murit 26 de oameni, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie și-au mai pierdut viața alte 31 de persoane, numărul victimelor ajungând la 58.

Alți aproximativ 150 de oameni au fost răniți și internați în spitalele bucureștene. Dintre aceștia, 39 au fost transportați la spitale din străinătate, însă 10 dintre ei au murit: trei în Marea Britanie, doi în Olanda, unul în drum spre Elveția, unul în Israel, doi în Germania și unul în Franța.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net