Bodog: „Avem al 25-lea deces de rujeolă, în Bihor”

Ultima actualizare:

    În curând, clinicile și farmaciile vor primi toate dozele de vaccin de care au nevoie
În curând, clinicile și farmaciile vor primi toate dozele de vaccin de care au nevoie

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că numărul cazurilor de deces de rujeolă a ajuns la 25, după ce boala a fost confirmată la un copil de doi ani din judeţul Bihor, care nu fusese vaccinat. Bodog a precizat că proiectul Legii vaccinării prevede responsabilităţi pentru toată lumea, iar afirmaţiile că părinţii vor face puşcărie dacă nu lasă copiii să fie vaccinaţi este o dezinformare.

"Avem al 25-lea caz de deces de rujeolă, de data aceasta în judeţul Bihor, din care sunt eu, din localitatea Aleşd, un copil care s-a chinuit foarte mult, care a fost internat în spital, apoi a fost externat pe proprie răspundere. Un copil care trăia acasă fără mamă, care era plecată la lucru în străinătate şi care a intrat în contact cu pacienţi bolnavi de rujeolă, un copil de doi ani nevaccinat. Asta trebuie să tragă încă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte politica de vaccinare a statului român”, a spus Florian Bodog, după dezbaterea publică a proiectului Legii vaccinării.

„Vaccinul e ca botezul pentru copil”

Ministrul Sănătăţii a afirmat că vaccinarea este singura cale de a preveni boli grave. „Circulă o vorbă că vaccinul este precum botezul pentru copil. Atunci de ce să nu vaccinam copii?”, a adăugat Bodog. El a precizat că Legea vaccinării prevede responsabilităţi pentru toţi cei implicaţi în procesul de vaccinare. "Sancţiuni la momentul de faţă nu există, însă prevede responsabilităţi pentru toată lumea şi eu cred că este important acest lucru, cred că trebuie să dăm un semnal de normalitate. Nu cred că lucrurile se discută la nivel de proteste în ţară sau la nivel de a fi împotriva unui fenomen, unui proces absolut normal. Şi nu cred că dezinformând lumea şi spunând că părinţii vor fi obligaţi şi vor face puşcărie pentru că nu lasă copiii să fie vaccionaţi este o chestiune serioasă”, a mai spus Bodog.

Părinții nu vor fi pedepsiți dacă nu-și vaccinează copiii

Ministrul a reafirmat că părinţii nu vor fi pedepsiţi dacă refuză să îşi vaccineze copiii, dar aceştia trebuie să răspundă dacă i se întâmplă ceva copilului pentru că nu a fost vaccinat. "Practic, părinţii au obligaţia să îşi prezinte copilul la medic, au obligaţia să fie informaţi cu privire la calitatea şi la reacţiile adverse sau la ceea ce se poate întâmpla în timpul procesului de vaccinare, însă nimeni nu îi pedepseşte. Dar eu cred, în acelaşi timp, că părintele trebuie să răspundă dacă, urmare a refuzului vaccinării, copilului i se întâmplă ceva, şi asta cred că este într-o societate normală”, a adăugat Bodog. Florian Bodog a subliniat că imunizarea nu se face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii "cu arcanul” să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. Ministrul Sănătăţii a arătat că nu vrea ca populaţia "să intre în isteria” că toată lumea o să facă rujeolă şi a apreciat ca un gest iresponsabil contraindicarea vaccinării de către unii medici de familie care au tendinţa de a face medicină la limita cu cea tradiţională. Ministrul a susţinut că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat.

Instituțiile pot fi sesizate pentru a oferi părinților informații suplimentare

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, pot fi sesizate instituţiile abilitate "privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei". Iniţiatorii legii spun că scopul acestei prevederi nu este acela de a-i sancţiona pe părinţii sau pe reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora şi asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare.

Până în prezent se înregistrează 24 de cazuri de deces în rândul copiilor

Până în 5 mai au fost confirmate 5.290 de cazuri de rujeolă, dintre care 24 de decese. Opt dintre decese au fost în judeţul Timiş, câte cinci în Arad şi Dolj, trei în Caraş-Severin şi câte un caz a fost înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Satu Mare. Cele peste 5.200 de cazuri au fost raportate în 38 de judeţe, cele mai multe în Caraş-Severin, Timiş şi Arad. Dintre pacienţii diagnosticaţi cu rujeolă, 5.105 nu au fost vaccinaţi niciodată. 

10.000 de vaccinuri anti-rujeolă ajung în cabinete şi farmacii

Azi se încheie toate procedurile la Ministerul Sănătății pentru ca cele 10.000 de vaccinuri împotriva rujeolei blocate în țară să ajungă în cabinete și farmacii. Toate dozele vor fi distribuite de către Direcțiile de Sănătate Publică. Ministerul anunță însă că peste încă o săptămână vor ajunge și alte peste 100.000 de doze de vaccin. "Săptămâna trecută, firma care s-a prezentat la licitaţia pentru cele 10.000 de doze nu avea un document în dosarul de licitaţie, motiv pentru care a solicitat o amânare a semnării contractului. Din informaţiile pe care le am, astăzi, vor aduce documentul şi se va semna contractul. Aceste 10.000 de doze sunt în stoc în ţară. Ele vor fi livrate imediat după semnarea contractului", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pentru România TV.

Peste o săptămână mai primim 100.000 de doze de vaccin

Mai mult, ministrul a precizat că, "în ceea ce priveşte cantitatea de 109.000 de doze, contractul este semnat, însă acestea nu vin din depozitele din ţară". "Acestea nu vin din depozitele din ţară, ci de afară şi urmează până în următoarea săptămână să ajungă în Bucureşti şi apoi la toate direcţiile de sănătate publică. Procedura este finalizată din punct de vedere al Ministerul Sănătăţii. Până în data de 15 mai mi-au promis că vor fi în ţară, ieri spuneau că după data de 15 vor ajunge. Nu ţine de noi, există nişte proceduri, ele trebuie transportate în anumite condiţii", a declarat ministrul. De asemenea, Florian Bodog susţine că aceste vaccinuri "acoperă cererea pentru următoarele câteva luni, însă am pornit şi procedura mare de achiziţie. Toate achiziţiile Ministerului Sănătăţii se vor face pe o perioadă de contracte cadru, pe o perioadă între 2 şi 4 ani, în funcţie de disponibilitatea pe piaţă a vaccinului".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net