Un bărbat de 32 de ani care şi-a ucis cu cruzime mama a fost reţinut şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de omor calificat. Incidentul s-a produs în locuinţa celor doi din cartierul Tractorul din Braşov.


Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reţinut, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”omor calificat, săvârşit prin cruzimi, în forma violenţei în familie”, anunță parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. ”La data de 7 mai 2020, inculpatul, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov. Din actele întocmite în cauză a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 06.05.2020, în domiciliul comun al inculpatului şi al mamei sale, din mun. Braşov, cartierul Tractorul, acesta a aplicat mamei sale multiple lovituri de cuţit în zona feţei, a toracelui şi a abdomenului, cauzându-i decesul”, au transmis procurorii.

IPJ Braşov a precizat că vecinii celor doi au sunat la 112 şi au anunţat scandalul, dar, până la ajungerea forţelor de ordine la faţa locului, femeia era decedată. Fiul ei nu a părăsit domiciliul, fiind preluat de către poliţişti.

Loading...
Citeste tot despre: