Bucurați-vă de soare! De sâmbătă, vin ploile și vijeliile

Ultima actualizare:

    Ploile vor cuprinde, treptat, toate zonele țării
Ploile vor cuprinde, treptat, toate zonele țării

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale şi furtuni în majoritatea zonelor ţării, de sâmbătă după-amiaza până luni la ora 18.00.

„Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30...40 de litri pe metru pătrat”, anunţă Administrația Națională de Meteorologie.

Potrivit specialiștilor, astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, în special în sud, centru şi nord-est.

Pe parcursul zilei de luni va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.

Totodată, meteorologii anunţă că la sfârşitul acestei săptămâni vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi estice, sâmbătă urmând a se înregistra frecvent maxime termice de 32...34 de grade, în timp ce în rest temperaturile vor scădea treptat.

Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net