Bursierii de la Medicină, obligați să muncească în țară

Ultima actualizare:

    Măsura ar putea fi adoptată printr-o hotărâre de Guvern
Măsura ar putea fi adoptată printr-o hotărâre de Guvern

Studenţii de la Medicină care primesc burse de studiu ar putea semna un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate pe perioada studiilor de licenţă şi de rezidenţiat. Măsura vine pentru a opri exodul medicilor.

În prezent, reprezentanții Ministerului Sănătății sunt în discuţii pe această temă cu cei de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF), dar şi cu omolgii din cadrul Ministerului Educaţiei, pentru a vedea dacă există posibilitatea opririi exodului personalului medical prin interzicerea plecării în străinătate pentru studenţii care beneficiază de burse de studiu din partea Guvernului.

"Lucrăm cu UMF la un astfel de plan, dar nu este vorba despre cei cu burse de merit, ci doar despre studenţii care primesc burse de studiu. Trebuie să vedem în ce măsură este posibil pentru că dorinţele sunt unele, posibilităţile sunt altele", a afirmat, azi, ministrul Sănătății, Nicoale Bănicioiu, precizând că trebuie ca o astfel de măsură să nu încalce dreptul la libera circulaţie.

Demnitarul a explicat că acest lucru ar putea fi introdus prin modificarea unor acte normative deja existente asupra cărora se poate interveni prin hotărâri de Guvern.

Lectorul Universității de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Ionel Sinescu, a spus că susţine un astfel de demers întrucât nu este benefic nici pentru statul român şi nici pentru societate faptul că studenţii pleacă în străinătate.

image
image
image
image
image
image
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
image
actualitate.net
image
actualitate.net