Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, Sfântul Grigorie de Nissa sunt prăznuiţi la data de 10 ianuarie în Calendarul ortodox. Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, Sfântul Grigorie de Nissa sunt între sfinţii cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 10 ianuarie.


Calendar ortodox 2019, 10 ianuarie. Cuviosul Antipa de la Calapodeşti

În anul 1816, într-o familie de ţărani din satul Calapodeşti, judeţul Bacău se năştea Alexandru Luchian, cel care avea să devină Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, un sfânt mai puţin cunoscut la noi, dar apreciat de greci şi venerat de slavi. La 20 de ani Duhul Sfânt s-a pogorât peste el şi a simţit chemarea de a intra la mănăstire şi s-a nevoit doi ani la Mănăstirea Căldăruşani. După aia a plecat la sfântul munte unde s-a stabilit la schitul românesc Lacu. Aici a primit tunderea la monahism şi s-a făcut vrednic de darul lacrimilor şi al rugăciunii neîncetate. După cincisprezece ani de nevoinţă şi post, şi încă patru ani la Mănăstirea Esfigmenu este hirotonit diacon şi primeşte numele Antipa. El a primit şi recunoaşterea fraţilor pentru ostenelile lui era recunoscut de întreg muntele drept mare schimnic şi rugător, iar cu timpul şi-a căpătat şi renumele de vindecător şi înainte-văzător.

În anul 1860 a părăsit sfântul munte pentru a se întoarce în Moldova natală şi s-a reîntors la mănăstirile din preajma Iaşilor, unde timp de trei ani şi era împresurat de mulţi credincioşi. Apoi a plecat spre nord să viziteze pe sfinţii părinţi de la Pecersca şi mai apoi a ajuns la mănăstirea Valaam de pe insula Lagoda, lângă graniţa Finlandei unde a stat 17 ani. E l cunoştea gândurile cele mai ascunse ale celor ce veneau la el şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. Şi-a dat sufletul în mânile Domnului la data de 10 ianuarie 1882 şi a fost înmormântat în gropniţa mănăstirii Varlaam. Este unicul monah din România care s-a ostenit la acestă sfântă mănăstire din nordul Europei.

Când părinţii de la mănăstire au văzut evlavia pe care o aveau credincioşii chiar şi după moartea lui i-au scris pe scurt viaţa spre lauda lui Hristos. Viaţa cuviosului a fost tipărită de două ori, în 1883 şi 1893 şi s-a răspândit în Rusia şi în Finlanda. În anul 1906 viaţa lui pe scurt a apărut în mineiul lunii ianuarie de la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurând "Cuviosul ieroschimonah Antipa Athonitul".

Este singurul călugăr Athonit trecut în numărul sfinţilor şi numărat printre cuvioşii părinţi ai Athosului. A fost recut în rândul sfinţilor şi de Biserica Ortodoxă Română la şedinţa din 20-21 iunie 1992.

Troparul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești Glasul 5

Peste pământ arcuindu-te ca un curcubeu, ai ajuns din Sfântul Munte în Athosul de la miazănoapte, Valaam. O, Sfinte Părinte Antipa, mult lăudatule, asemenea mult minunaților bătrâni ai Moldovei te-ai făcut; și acum, locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povățuiască pe calea îngerească.

Calendar ortodox 2019, 10 ianuarie. Sfântul Grigorie de Nissa

Sfântul Grigorie de Nissa a fost unul din fraţii mai mici ai Sfântului Vasile cel Mare. Când a fost făcut episcop de Nissa fratele să i-a prorocit că nu are nevoie de un oraş mare pentru a rămâne în memoria credincioşilor. Sfântul Grigorie este considerat stâlp al ortodoxiei pentru talentul lui de orator şi învăţăturile sale. A predicat împotriva ereziei ariene susţinută de împăratul Valens şi a fost prezent la al doilea sinod Ecumenic. A fost prezent la sinodul convocat de patriarhul Nectarie şi se crede că a trecut la Domnul imediat după aceea întrucât nu ma există nici o veste despre el.

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei Glasul 2

Pe cea întru rugăciuni...

Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii şi cinstitul scriitor de cântări al înţelepciunii, mintea cea priveghetoare a Nissei, Sfântul Grigorie, dănţuind şi desfătându-se cu îngerii întru Dumnezeiasca Lumină, se roagă neîncetat pentru noi toţi.

La 10 ianuarie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Ierarh Dometian, episcopul Meletinei;
  • Sfântul Marchian;
  • Sfântul Teofan Zăvorâtul.
Loading...