Sfântul Tihon din Zadonsk este prăznuit la data de 13 august în calendarul ortodox. Sfântul Tihon din Zadonsk este între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 13 august. Zi de post.


Calendar ortodox 2019, 13 august. Sfinţii zilei. Sfântul Tihon din Zadonsk

Sfântul Tihon din Zadonsk s-a născut în Rusia, din părinţi creştini, în anul 1724 şi a primit la botez numele de Timotei. Tatăl lui era diacon, Savelie Chirilov şi a murit când Timotei era doar un prunc lăsându-şi familia fără nici un sprijin material. Acest fapt a dus-o pe mama lui, Domnica, în pragul disperării şi a fost aproape să-l încredinţeze pe micul Timotei, spre creştere, unui vizitiu. El s-a dovedit a fi evlavios şi cu dragoste de învăţătură şi după ce a urmat şcoala bisericească a mers la seminar la Novogorod, unde, după absolvire, a fost păstrat ca să predea retorică. În tot acest timp el simţea neîncetata prezenţă a lui Dumnezeu, citea şi cugeta toată noaptea, până când, cerul s-a deschis şi o lumină ce nu poate fi descrisă în cuvinte a strălucit în faţa lui, aprinzând o dorinţă arzătoare de călugărie şi rugăciune. În anul 1758 a fost tuns călugăr şi apoi hirotonit preot încredinţându-i-se conducerea seminarului din Tver. La numai de 37 ani a fost, împotriva dorinţei lui a fost numit episcop de Voronej, o dioceză cu doar jumătate de populaţie creştină, unde a luat măsuri împotriva ereziilor şi a păcatelor din popor. După cinci ani a renunţat din pricina sănătăţii precare şi s-a retras la mânăstirea Zadonsk aflată pe malul Donului, la 25 de kilometri de Voronej, unde şi-a trăit restul zilelor, în rugăciune. Uneori era aşa pătruns de Dumnezeu că trebuiau să-i strige la ureche ca să-l smulgă din rugăciune. Din anul 1779, Sfântul Tihon a intrat în tăcere, nu mai primea oaspeţi, vorbea rar cu ucenicii din chilie, nu mai mergea la biserică şi  nici nu mai ieşea decât la marile praznice pentru a vizita deţinuţii din închisori. În restul timpului medita şi se ruga lângă sicriul pe care şi-l pregătise pentru moarte. A petrecut aşa patru ani până când a suferit o pareză a părţii stângi, după care nu s-a mai putut ridica din pat. Cu trei zile înainte de moartea sa i-a chemat pe toţi cei apropiaţi, le-a arătata crucea şi le-a adresat ultimile lui cuvinte pe lumea acesta: “Mă voi ruga Domnului pentru voi toţi". A adormit întru Domnul, la vârsta de 59 de ani şi cinstirea sa a început imediat după moarte şi s-a întins pe tot teritoriul Rusiei. A fost canonizat la 25 iulie 1861 dată la care au fost dezgropate sfintele sale moaşte.

Condacul Sfântului Ierarh Tihon din Zadonsk

De negrăită smerenia ta cetele îngerești s-au minunat Părinte, iar de fierbinte dragostea ta pentru tot sufletul necăjit oamenii s-au încredințat, izvor de tămăduiri arătându-se sfintele tale moaște, înaintea cărora în chip înțelegător înfățișându-ne cu făclia nădejdii în suflete, strigăm către tine: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Tihon, cununa ierarhilor iubitori de smerenie !

La 13 august în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Împărăteasa Irina, ctitora Mănăstirii Pantocrator;
  • Sfântul Cuvios Dositei;
  • Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza;
  • Sfânta Evdochia, împărăteasa;
  • Sfântul Cuvios Serida, egumenul mănăstirii din Gaza;
  • Sfântul Mucenic Coronat;
  • Icoana Maicii Domnului cu şapte săgeţi;
  • Mutarea moaştelor Sfântului Cuvios Maxim Marturisitorul.
Loading...