Sfinții Mucenici Chiric și Iulita sunt prăznuiţi la data de 16 iulie în calendarul ortodox. Sfinții Mucenici Chiric și Iulita sunt între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 16 iulie.


Calendar ortodox 2019, 15 iulie. Sfinţii zilei. Sfinții Mucenici Chiric și Iulita

Iulita era o tânără de neam bun, înrudită cu împăraţii, din cetatea Licaonia. Ea era căsătorită şi după ce a zămislit soţul ei a murit şi ea a rămas văduvă. Pentru că era creştină pe copil l-a luminat cu Sfântul Botez şi l-a numit Chiric. Când împăratul păgân Diocleţian a ridicat prigoană împotriva celor ce se închinau la Hristos, Sfânta Iuita şi-a luat pruncul şi două slujnice credinicioase şi a plecat din cetate, lânsând în urmă avere, casă, sclavi şi toată frumuseţea lumii.  A ajuns în Seleucia ca o străină ne spunând nimănui cine este. Acolo  au ajuns prigonitorii prin guvernatorul Alexandru care era nemilos cu creştii vânându-i şi torturându-i fără nici o milă. Iulita şi-a luat fiul, acum în vârstă de trei ani şi a fugit în Tars, sperând că va scăpa de urgie şi unde trăia cu săracii crezând că-şi va găsi liniştea. Degeaba, mâna lungă a judecătorului Alexandru a prins-o pe Iulita împreună cu alţi creştini şi cu fiul ei Chiric. Judecătorul văzând un copil aşa drăgălaş l-a luat în braţe dar acesta se împotrivea şi se zbătea lovindu-l. La un moment dat a strigat, “sunt creştin şi vreau la mama”. Atunci păgânul l-a aruncat e copil pe scări iar acesta s-a zdrobit de muchiile ascuţite ale treptelor. Sfânta Muceniţă Iulia văzând trupul neînsufleţit în balta de sânge nu mai simţea nici o durere la rănile pe care i le făceau şi nici o usturime când turnau smoală topită pe ea. Când călăii şi-au dat seama că nu o vor convinge să renunţe la Hristos au dus-o la locul de execuţie şi au tăiat-o, lăsând-o hrană animalelor sălbatice. Cele două slujnice care-i fuseseră alături au luat în secret moştele Sfințiilor Mucenici Chiric și Iulita şi le-au îngropat după cuviinţă. Una din ele a trăit până în vremea lui Constantin cel Mare şi a arătat creştinilor unde au fost îngropate sfintele lor moaşte, iar când le-au dezgropat nestricate şi cu bună mireasmă toţi cei prezenţi s-au tămăduit de orice sufereau.

Troparul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui

 Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, mama lui

 Glasul al 4-ea

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

În braţe purtând muceniţa lui Hristos, Sfânta Iulita pe Mucenicul Chiric, în privelişte ca o maică bucurându-se, a grăit: Tu eşti, Hristoase, lauda mucenicilor.

La 15 iulie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului;
  • Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei;
  • Sfântul Mucenic Lolian.
Loading...