Calendar ortodox 2019, 16 iunie. Sărbătoarea zilei. Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea, Rusaliile

Ultima actualizare:

    Pogorârea Sfântului Duhicoană de Mihai Coman
Pogorârea Sfântului Duhicoană de Mihai Coman

Pogorârea Sfântului Duh este prăznuită la data de 16 iunie în calendarul ortodox. Pogorârea Sfântului Duh este sărbătoarea zilei prăznuită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 16 iunie.

De Rusalii biserica ortodoxă prăznuieşte Pogorârea Duhului Sfânt asupra sfinţilor Apostoli ceea ce marchează începutul bisercii creştine, deoarece, în acea zi, după predica Sfântului Apostol Petru, 3000 de familii au fost convertiţi punând bazele primei comunităţi creştine. După cinzecime apostolii au plecat fiecare încotro le-a căzut sorţii şi au răspândit cuvântul Domnului. Praznicul este ultimul din seria pascală şi se serbează întotdeauna la 10 zile după Înălţarea Domnului, care la rândul ei are loc la 40 de zile de la Înviere şi este serbat în fiecare an încă din vremea sfinţilor apostoli.

Începând din această zi se zice şi rugăciunea “Împărate ceresc” care nu se spune în perioada de la Înviere până la Rusalii. Această rugăciune dedicată Sfântului Duh se rosteşte la începutul tuturor slujbelor şi prin ea, fiecare credincios este îndemnat să trăiască în fiecare zi o cinzecime continuă, veşnică. Cincizecimea adică 7 săptămâni câte şapte zile plus ziua praznicului arată desăvârşirea pogorârii. Şi în Vechiul Testament exista o sărbătoare a Cincizecimii care sărbătorea primirea Teblelor Legii de către Moise, în muntele Sinai. În prima săptămână după Rusalii, miercuri şi vineri este harţi, urmând rânduiala Învierii.

Tropar la Praznicul Cincizecimii

 Glasul al 8-lea

Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire ție.

Condac la Praznicul Cincizecimii

 Glasul al 8-lea

Când Cel Preaînalt, coborându-se, a amestecat limbile, atunci a despărțit neamurile; iar când a împărțit limbile cele de foc, atunci a chemat pe toți la o unire; și cu toți, ca într-un glas, slăvim pe Duhul cel Preasfânt.

 La 16 iunie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Tihon, episcopul Amatundei;
  • Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei;
  • Sfinţii cinci mucenici din Nicomidia;
  • Sfinţii patruzeci de mucenici romani. 
image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net