Calendar ortodox 2019, 31 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Ermie

Ultima actualizare:

    Sfântul Mucenic Ermiefoto: doxologia.ro
Sfântul Mucenic Ermiefoto: doxologia.ro

Sfântul Mucenic Ermie este prăznuit la data de 31 mai în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Ermie este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 31 mai. Dezlegare la peşte.

Sfântul Mucenic Ermie a fost soldat în armata imperială în timpul lui Antonin (138-161). Când a început prigoana împotriva creştinilor a numit responsabil pentru găsirea şi pedepsirea creştinilor pe un oarecare Sebastian. Ermia, care ajunsese la vârsa înţelepciunii desăvârşite l-a certat pe Sebastian pentru faptele sale iar acesta neputând să-l învingă cu vorba l-a aruncat într-un cuptor încins. După trei zile când a deschis cuptorul Sfântul Ermie stătea nevătămat cântând psalmi şi aducând slavă lui Dumnezeu. L-au aruncat apoi în ulei încins dar acesta era pentru sfântul ca roua dimineţii, i-au turnat oţet şi fiere pe gât dar el vorbea despre dulceaţa lui Hristos.  Atunci i-au scos ochii şi l-au spânzurat cu capul în jos şi a rămas aşa trei zile iar sângele îi curgea pe nas. Dar când s-au întors să dea jos leşul, sfântul era viu şi cânta rugăciuni de mulţumire lui Hristos. Ostaşii care au venit şi au văzut asta pe loc au orbit. Pentru că s-au speriat tare şi au început să se văicărească sfântul i-a tămăduit iar ei s-au întors la guvernatorul Sebastian şi i-au povestit prin ce au trecut. Sebastian atunci s-a înfuriat şi a dat ordin ca sfântul să fie jupuit de viu, dar nici asta nu l-a împiedicat să se mai roage, aşa că guvernatorul orbit de furie precum un taur a luat cuţitul şi el însuşi i-a tăiat capul martirului lui Hristos. Nişte creştini tăinuiţi au recuperat sfintele lui moaşte şi le-au dus în Capadocia unde pe mulţi a vindecat dintre cei care au venit la el şi s-au rugat să le fie mijlocitor înaintea Împăratului Ceresc.

Troparul Sfântului Mucenic Ermie

 Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Ermie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Ermie

Plinind rânduiala cea pentru noi, şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat în mărire, Hristoase Dumnezeul nostru, de unde nicidecum nu Te-ai despărţit, ci ai rămas nedepărtat, zicând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.

Chinuindu-te cu osârdie pentru Hristos, întru bătrâneţile cele vitejeşti, ţi-ai câştigat bărbăţie mucenice Ermie şi călcând cugetul cel rău al celor fără de lege, ai rămas nevătămat de adăpările cele cu otravă, strigând: Dumnezeu este cu mine şi nimeni împotriva mea.

 La 31 mai în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi

  • Cei cinci Sfinţii Mucenici din Ascalon;
  • Sfinţii Mucenici Eusebie şi Haralambie.
image
image
image
image
image
image
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net