Sfântul Mare Mucenic Artemie este prăznuit la data de 20 octombrie în calendarul ortodox. Sfântul Mare Mucenic Artemie este între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 20 octombrie.


Calendar ortodox 2020, 20 octombrie. Sfinţii zilei. Sfântul Mare Mucenic Artemie

Sfântul Mare Mucenic Artemie era de origine egiptean dar ajunsese comandatul suprem al armatelor lui Constantin cel Mare atunci când li s-a arătat pe cer crucea biruitoare, şi  Artemie văzând-o a crezut şi s-a botezat. Din scrierile istoricului Filostorgiu aflăm că în timpul împăratului Constanţiu (337-361) Sfântul Artemie a însoţit moaştele Sfântului Andrei şi ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca de la Patras şi respectiv Teba la Constantinopol, misiuni care i-au adus multă bucurie în suflet. Artemie a fost numit prefect imperial în Egipt şi a avut chiar titulatura de duce şi trimis împărătesc (dux augustalis). A deţinut această funcţie de la Constanţiu până în vremea lui Iulian Apostatul care l-a chemat ca sprijin în războiul împotriva perşilor, în Antiohia. Păgânul împărat tortura doi preoţi creştini. Eugen şi Macarie, iar Aremie a mers la împărat şi le-a luat apărarea totodată profeţindu-i moartea iminentă. Acest lucru l-a înfuriat pe Iulian, i-a retras rangul şi însemnele militare şi a poruncit să fie bătut şi torturat. Plin de răni şi de sânge a fost aruncat în temniţă dar Domnul Iisus i s-a arătat şi de toate cele ce-l dureau l-a vindecat şi l-a încurajat în lucrarea lui. Păgânul împărat când a văzut minunata vindecare a dat ordin ca mucenicul să fie zdrobit între două stânci de piatră dar din nou a scăpat nevătămat. Până la urmă Apostatul i-a tăiat capul în anul 362 şi în anul următor în războiul contra perşilor împăratul a pierit în mod dezonorant împlinind profeţia mucenicului Artemie.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Artemie

 Glasul 1
Luptând, preafericite, cu chinurile cele de multe feluri, ca un tare diamant ai ruşinat pe Paravatul. Căci, de piatră mare zdrobindu-te pentru Piatra Hristos şi rănindu-te, ai primit cununa muceniciei, Sfinte Mare Mucenice Artemie. Slavă Celui Ce te-a întărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Mare Mucenic Artemie

Glasul al 2-lea
Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori, căpeteniile ucenicilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă; că chinurile acelora și moartea ai primit, mai vârtos decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.
Pe mucenicul cel cu dreaptă credinţă şi purtătorul de cunună, care a ridicat semn de biruinţă împotriva vrăjmaşilor, adunându-ne toţi, să-l lăudăm cu cântări după vrednicie, pe marele între mucenici, Sfântul Artemie, care este bogat dătător de minuni. Căci se roagă Domnului pentru noi toţi.

 La 20 octombrie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

  • Sfinţii Mucenici Evor şi Evnoi;
  • Sfânta Cuvioasă Matroana din Hios;
  • Sfântul Cuvios Gherasim cel Nou;
  • Sfinţii Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin;
  • Sfânta Muceniţă Manato, fecioara;
  • Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Philermos.
 
 
Loading...