Calendar ortodox 2020, 22 august. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Agatonic

Ultima actualizare:

    Martiriul Sfântului Agatonic și a celor împreună cu dânsulfrescă de la Mănătirea Suceviţa
Martiriul Sfântului Agatonic și a celor împreună cu dânsulfrescă de la Mănătirea Suceviţa

Sfântul Mucenic Agatonic este prăznuit la data de 22 august în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Agatonic este între între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 22 august.

Mucenic Agatonic a trăit în vrema împăratului păgân Maximian, în Nicomidia. El provenea dintr-o familie de seamă a cetăţii şi fiind creştin propovăduia adevărul lucrând la întoarcerea elinilor de la idolatrie descoperindu-le dreapta credinţă. Evtolmie, guvernatorul Nicomidiei, a primit poruncă de la împăratul Maximian pentru a-i pedepsi pe creştini cu cât mai multă curizime pentru a fi daţi drept exemplu şi pentru a împiedica răspândirea creştinismului. Cumplita prigoană dezlănţuită era la început când Evtolmie a ajuns în Carpin, locul în care se afla sfântul Zotic împreună cu ucenicii lui care-l mărturiseau pe Hristos. Acesta plin de zel în a îndeplini ordinele împăratului i-a răstignit pe cruce pe toţi ucenicii şi l-a luat prizonier pe Zotic, aducându-l legat în Nicomidia. Aici l-a prins pe şi sfântul Agatoic pe care l-a înlănţuit alături de ceilalţi sfinţi pe care-i întemniţase deja, Teoprepie, Achindin, Severian, Zeno şi mulţ alţii. Cei legaţi împreună au fost duşi la locul de judecată unde era aşteptat insuşi urâtul împărat Maximian ca să îi judece şi să se bucure de chinurile la care creştinii sunt supuşi şi de moartea lor. Zotic, Teoprepie şi Achindin au murit pe drum din cauza rănilor, Severian a fost ucis cu sabia lângă Calcedon. Sfântul Mucenic Agatonic şi ceilalţi creştini au ajuns în cetatea Silibria unde după au fost torturaţi sub ochii împăratului şi pentru a-i potoli sete de sânge au fost decapitaţi cu sabia, astfel dobândind cununa vieţii veşnice şi cu bucurie adăugându-se cetei martirilor lui Hristos.

Troparul Sfântului Mucenic Agatonic şi al celor împreună cu dânsul

 Glasul al 4-leaMucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Agatonic şi al celor împreună cu dânsul

Glasul al 8-leaCeata îngerilor, ceata mucenicilor, şi a Apostolilor Tăi, Cuvântule, se roagă totdeauna multei milostivirii Tale, Iubitorule de oameni, milueşte-i pe toţi, pentru Născătoarea de Dumnezeu, ca un îndurat.Chemare bună câştigându-ţi, cugetătorule de Dumnezeu, de la credinţa oamenilor celor vicleni te-ai întors, netemându-te de chinuri, Mărite Mucenice Agatonic. Pentru aceasta, te-ai făcut bunătăţilor moştenitor şi ai luat cu cei împreună pătimitori cu tine, după vrednicie, cunună nestricăcioasă.

La 22 august în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

Sfânta Muceniţă Antuza şi Sfântul Mucenic Atanasie, episcopul;

Sfinţii Mucenici Harisim şi Neofit;

Sfinţii Mucenici Irineu, Or şi Oropsis.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net