Sfântul Mucenic Areta, egumenul cetăţii Naran, este pomenit la data de 24 octombrie în Calendarul ortodox. Sfântul Areta este unul dintre sfinții zilei, cinstit de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 24 octombrie.


Calendar ortodox 2020, 24 octombrie. Sfinții zilei: Sfântul Mare Mucenic Areta

Sfântul Areta a fost eparhul unei cetăţi numite Naran din zona Arabiei de astăzi, în vremea împăratului Iustin şi a regelui Etiopiei, Elzevoi. În ţinuturile din care făcea parte şi cetatea Naran a ajuns domn un păgân necredincios pe nume Dunaan (Dhu Nowas). Acesta era mare duşman al lui Iisus Hristos şi vrăşmaş al credincioşilor, se înconjurase numai de servitori, sfetnici şi ostaşi păgâni care se închinau soarelui, lunii şi idolilor şi împreună îi prigoneau şi-i alungau pe creştini încât numai cetatea Naran rămăsese credincioasă şi slăvea numele lui Hristos.
Aflând Danaan păgânul de cetatea aceasta care refuza să se supună poruncii lui deşi se afla sub stăpânirea sa a pornit cu toată forţa asupra lor ca să-i pedepsească. A asediat cetatea şi le-a cerut să renunţe la cruce, pentru a îi cruţa. A pustiit creştinii care se aflau în afara cetăţii i-a omorât sau i-a înrobit, dar cetatea rămânea de neînvins.  Când Danan a înţeles că cetatea nu poate fi luată cu forţa a recurs la vicleşug. A spus că le lasă în pace credinţa numai să i se supună. După încetarea ostilităţilor i-a invitat pe toţi cetăţenii importanţi ai oraşului la el, în afara cetăţi pentru a i se închina, inclusiv pe Sfântul Areta. Fără să-şi ţină promisiunea i-a luat ostatici şi a trimis armata în cetate. A adunat pe toţi preoţii creştini, pe toţi slujitorii bisericii, pe călugări şi călugăriţe şi i-a aruncat pe toţi în foc, 427 de oameni care-şi închinaseră viaţa lui Hristos. Apoi a cerut ostaticilor să renunţe la credinţa lor, mai ales că acum nu mai aveau pe nimeni să slujească în bisericile lor. Aceştia, îndemnaţi de înţeleptul Areta, s-au ţinut tare în credinţa lor. Păgânul, văzând că nu poate să-i convingă a început prigoana asupra celorlalţi creştini, femei şi copii omorând pe mulţi fără milă. Aceştia, mulţi dintre ei copii şi femei, mergeau la moarte cântând şi slăvind numele Domnului Iisus Hristos şi se strigând: "Tăiați-mă pe mine, tăiați-mă pe mine". Înţeleptul Areta, care era atât de bătrân încât nu mai putea merge, şi-a întărit prin cuvinte înţelepte poporul şi s-au împotrivit lui Dunaan. Până la urmă văzând că nu-l pot doborî, l-au ucis mai întâi pe Sfântul Areta şi apoi au făcut trei sute patruzeci de sfinți mucenici. Astfel și-au găsit ei fericitul sfârșit în anul 523.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Areta şi al celor împreună cu dânsul

Glasul 1
Pentru durerile Sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii Milostiv Doamne şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.

Condacul Sfântului Mare Mucenic Areta şi al celor împreună cu dânsul

Glasul al 4-lea
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Pricină de veselie ne-a venit nouă astăzi, praznicul celui purtător de lupte; pe care lăudându-l, slăvim pe Domnul, Cel Ce este întru Înălţime.

La 23 octombrie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

  • Sfânta Muceniţă Sebastiana;
  • Sfinţii Marcu, Sotirih si Valentin;
  • Sfântul Acachie;
  • Sfântul Mucenic Nerdon;
  • Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului.
 
 
Loading...