Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose este prăznuită la data de 6 septembrie în calendarul ortodox. Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose este între sărbătorile zilei cinstite de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 6 septembrie.


Calendar ortodox 2020, 6 septembrie. Sfinţii zilei. Pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

În tradiţia Creştină Arhanghelul Mihail este îngerul pocăinţei, al dreptăţii, al milei şi al sfinţeniei, mare doctor ceresc pe seama lui punându-se îndepăratarea ciumei din Roma în vremea Sfântului Grigorie cel Mare. În limba ebraică Mihail vine de la “asemenea lui Dumnezeu”. În Colose se afla o biserică închinată sfântului Arhanghel Mihail ce era aşezată deasupra unui izvor făcător de minuni. Biserica a fost ridicată de un păgân din Laodiceea după ce el însuşi a avut o viziune în care i s-a arătat Îngerul şi i-a spus că dacă fiica sa va bea din apa izvorului se va vindeca de muţenia care o stăpânea. După ce fiica a băut din apa cea binecuvântată a izvorului, aşa cum îl sfătuise îngerul, tatăl şi fiica s-au botezat creştini iar la izvor au început să vină tot mai mulţi oameni căutând tămăduire, nu doar creştini ci şi păgâni, care primeau alinarea ce o căutau şi se converteau la dreapta credinţă. Vreme de aproape 60 de ani acel sfânt locaş a fost îngrijit de Arhip, un credicios care prin predicile sale dar şi prin viaţa de sfânt pe care o ducea a atras la Dumnezeu pe mulţi necredincioşi. Diavolul nu putea suporta acest lucru şi întărâta ura păgânilor asupra bisericii şi al lui Arhip. Ei au unit cursurile a două râuri mai aval de biserică pentru ca acestea împreună să şteargă prin şuvoiul puternic biserica şi locul din care izvora nenumărate tămăduiri. Pus în faţa puhoiului de apă, Arhip s-a rugat la sfântul Arhanghel Mihai şi în stânca de deasupra bisericii s-a produs o prăbuşire largă prin care şuvoiul de apă a fost deturnat şi biserica a fost salvată. Păgânii au fugit de spaimă iar Arhip şi creştinii s-au adunat pentru a-i aduce slavă şi mulţumire lui Dumnezeu şi ocrotitorului bisericii. Locul deschizăturii prin care a pătruns puhoiul de apă a primit numele de Hone, de la chone care se tălmăceşte creuzet, pâlnie.

Tropar la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

Glasul al 4-lea
Mai mare Voievodule al Oştilor Cereşti, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale şi cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti. Păzeşte-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: mântuieşte-ne din nevoi, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus.

Tropar la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose

 Glasul al 4-lea
Mai mare Voievodule al Oştilor Cereşti, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale şi cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti. Păzeşte-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: mântuieşte-ne din nevoi, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus.

La 6 septembrie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

  • Pătimirile Sfinţilor Mucenici Eudoxie, Zinon, Romil şi Macarie;
  • Cei 1.104 ostaşi;
  • Sfânta Calodoti;
  • Sfinţii Faust, prezbiterul, Macarie, Andrei şi Viv, monahul, Chiriac, Dionisie, Andronic;
  • Sfintele Andropelaghia şi Tecla;
  • Teoctist, corăbierul, Chiriac, Dimotul, ţăranul, şi Sfântul Sarapavon, senatorul.
Loading...