Calendar ortodox 2021, 18 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Teodot din Ancira

Ultima actualizare:

    Sfântul Mucenic Teodot din Ancirafoto: Doxologia.ro
Sfântul Mucenic Teodot din Ancirafoto: Doxologia.ro

Sfântul Mucenic Teodot din Ancira este prăznuit la data de 18 mai în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Teodot din Ancira este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 18 mai.

Sfântul Mucenic Teodot a fost un bun creştin. El a urmat îndemnul Apostolului Pavel şi a ridicat război împotriva poftelor trupeşti. El a sporit în fapte bune şi înţelepciune încât a ajuns altora învăţător. Prin învăţătuile sale îi convertea la Creştinism pe iudei şi pe elini, iar pe păcătorşi îi îndemna la pocăinţă. El primise de la Dumnezeu şi darul tămăduirii şi prin punerea mâinilor şi prin rugăciune vindeca boli trupeşti pe care nimeni nu le puea vindeca iar cu vorba bună şi cu ascultare vindeca rănile sufleteşti. El a primit coroana muceniciei în timpul prigoanelor lui Diocleţian. Pentru că îşi câștiga traiul fiind hangiu, avea desori ocazia de a găzdui creştini aşa că în timpul prigoanelor a început să ofere adăpost celor care se ascundeau şi care încercau să scape de persecuţii sau deseori aduna moaștele creştinilor ucişi pentru credinţa lor şi le îngropa cu cinste, punându-le în loc de odihnă. Vicleanul guvernator Teotecn a ordonat ca toată mâncarea şi băutura să fie spurcată cu jertfe idoleşti şi astfel să-i întineze pe creştini. Fericitul Teodot când a văzut aşa ceva a scos proviziile pe care le avea pentru han şi a împărţit la creştini ţinându-i departe de murdăria lui Teotecn. Hanul său s-a transformat astfel din casă de oaspeţi în biserică de rugăciune şi altar al lui Dumenzeu. 

În acele timpuri de prigoană guvernatorul a înnecat în lac şapte fecioare, după ce le-a badjocorit mânândule dezvelite înaintea idolilor pe care-i duceau la lac. Sfântul Teodot s-a rugat la Dumnezeu să le dea putere să îndure ruşinea şi chinurile iar mai târziu le-a căutat trupurile pentru a le îngropa cu cinstea cuvenită. A avut şi o vedenie a stintei Tecusa care îi arăta unde sunt trupurile fecioarelor dar i s-au arătat şi îngeri care-i spuneau să se ferească de vânzător. El nu ştia cine e vânzătorul aşa că a făcut ceea ce avea de făcut. A ajuns însoţit la lacul unde fuseseră aruncate cele şapte fecioare, iar lacul s-a at la o prate dezvăluind trupurile muceniţelor. Teodot şi tovarăşii lui au tăiat legăturile care le ţineau pe fecioare pe fundul lacului şi au dus trupurile şi le-a îngropat lângă biserica sfinţilor patriarhi. Numele celor şapte fecioare sunt Tecusa, Alexandra, Claudia, Fainia, Eufrasia, Matrona şi Iulia, ele pătimind în ziua de 18 mai. 

Când guvernatorul şi preoţii idoleşti au aflat că trupurile fecioarelor au dispărut din lac s-au mâniat şi au făcut vâlvă mare, iar Polihronie, unul din cei care-l ajutaseră pe Teodot în fapta lui a plecat în târg să vadă ce se întâmplă. Dar a fost prins şi repede a mărturisit că hangiul le-a luat pe fecioare şi le-a îngropat.  Trupurile fecioarelor au fost dezgropate şi arse iar Teodot a fost prins chinuit şi omorât. Preotul Fronton a furat la rândul lui trupul lui Teodot şi l-a îngropat cu cinstea ce se cuvenea unui mucenic al lui Hristos. 

Troparul Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; şi al Sfântului Mucenic Teodot şi al celor şapte fecioare din Ancira

 Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor Mucenici Petru, Dionisie şi Paulin; şi al Sfântului Mucenic Teodot şi al celor şapte fecioare din Ancira

Glasul al 2-lea

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.

Luminători străluciţi v-aţi arătat dumnezeieşti mucenici cei opt la număr, şi prin strălucirile minunilor luminaţi toată făptura, neîncetat izgonind noaptea cea adâncă a neputinţelor, şi unui Hristos Dumnezeu rugându-vă, ca să dăruiască nouă mare milă.

La 18 mai în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfinţii Mucenici Petru, Dionisie si Hristina;
  • Sfinţii Mucenici Andrei, Pavel şi a şapte fecioare care au pătimit împreună cu Sfânta Hristina;
  • Sfinţii Mucenici Iraclie, Paulin şi Venedim;
  • Sfintele şapte Fecioare Muceniţe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana şi Iulia;
  • Sfânta Eufrasia;
  • Sfântul Ştefan cel Nou, patriarhul Constantinopolului;
  • Sfântul Mucenic Iulian;
  • Sfânta Anastasi şi a Sfântului Cuvios Martinian;
  • Sfântul Mucenic Teodot, papă al Romei.
image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net