Călin Popescu Tăriceanu și-a dat demisia de la șefia Senatului. Cui i-a oferit PSD funcția

Ultima actualizare:

    Viorica Dăncilă a oferit postul de șef al Senatului chiar unui subaltern al lui Tăriceanu
Viorica Dăncilă a oferit postul de șef al Senatului chiar unui subaltern al lui Tăriceanu

Senatul și Camera Deputaților s-au întors din vacanță. După ce Călin Popescu Tăriceanu și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului, PSD și Opoziția au început negocieri de culise pentru înlocuitorul celui de al doilea om în stat. PNL a demarat și strângerea de semnături pentru moțiunea de cenzură.

UPDATE

Senatorul ALDE, Teodor Meleşcanu, va fi susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, după o decizie luată de social-democraţi în acest sens. Teodor Meleşcanu discută în prezent cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, această propunere.”Am înţeles că astăzi, în cadrul Biroului senatorial PSD, s-a adoptat decizia de a-mi susţine candidatura (la funcţia de preşedinte al Senatului – n.r). Voi lua legătura cu colegii mei de la Senat şi voi discuta şi cu dânşii”, a declarat, luni, Teodor Meleşcanu.

Întrebat pe ce voturi se bazează, Meleşcanu a  spus că pe ale senatorilor care cred că este nevoie de ”experienţă şi echilibru”

PSD încearcă să supraviețuiască la Putere, iar premierul-președinte PSD Viorica Dăncilă negociază și face oferte tuturor. După ce președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că partidul este în Opoziție, mulți colegi de-ai săi de partid au declarat că nu sunt deloc mulțumiți de această postură și negociază cu emisarii PSD. Contactat, liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, tăticul celebrei Legi privind darea în plată, recunoaște negocierile și atacă alianța tocmai creată ALDE-Pro România.”(…)Voi rămâne să lupt pentru credinţă mea în cele de mai sus (cu atât mai mult cu cât văd că nu sunt singurul în ALDE care gândeşte aşa), nu se pune problema să particip la vreun joc sau la vreo trădare, nu se pune problema să accept să fiu preşedintele Senatului (i-am explicat aceste lucruri şi doamnei premier cu care am avut o discuţie extrem de corectă). Nu plec din ALDE, dar spun ferm că în ciuda neînţelegerilor din guvernare şi lucrurilor incorecte faţă de ALDE nu văd de ce sunt mai frecventabili Ponta-Tudose-limbric decât Dăncilă-Teodorovici-Fifor!”, a spus Zamfir. Liderul ALDE este de acord cu renunțarea la candidatura la Cotroceni a șefului său de partid, Călin Popescu Tăriceanu și sprijinirea în loc a actorului Mircea Diaconu.

”Dar de ce nu-l putem susţine fără o alianţă cu Ponta? În plus, asocierea cu Ponta în mod categoric îi dăunează şi lui Mircea Diaconu! Acestea sunt lucrurile la care cred că trebuie să ne răspundem azi şi-n zilele următoare înainte de a fi prea târziu. Mergem dincolo de susţinerea pentru Mircea Diaconu spre o alianţa politică sau fuziune? Mergem de azi în grupuri parlamentare comune? De azi suntem «opoziţia de stânga» aşa cum zice Ponta?”, a mai scris Zamfir.

PSD îl susține pe Teodor Meleșcanu

Fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, va fi propunerea PSD pentru funcția de președinte al Senatului, anunță Digi 24. Viorica Dăncilă a declarat că îl susține pe acesta pentru a doua funcție în stat. Decizia a fost luată în ședința de grup a senatorilor PSD, numele lui Meleșcanu fiind înaintat de Viorica Dăncilă. Meleșcanu este vicepreședinte ALDE, iar decizia de numire a sa în fruntea Senatului ar putea fi susținută la vot și de alți senatori din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. 

„Este vorba de faptul că poziția pe care am avut-o trebuia să se perpetueze. E o garanție că ALDE nu va fi supus unor presiuni de o parte sau de alta.”, a declarat Teodor Meleșcanu care a acceptat susținerea PSD. Acesta a precizat însă că nu a discutat cu colegii săi din ALDE. „Am înțelesc că astăzi în cadrul grupului PSD s-a adoptat decizia de a-mi susține candidatura. Merg acum și la colegii mei de la Senat să discut și cu ei (...) E o propunere pentru cei care cred că e nevoie la conducerea Senatului de un om echilibrat si cu experiență.”, a mai declarat Meleșcanu.

Alina Gorghiu în locul lui Tăriceanu?

Senatoarea Alina Gorghiu este propunerea PNL pentru președinția Senatului, susțin surse politice citate de antena3.ro. Ludovic Orban a avut luni mai multe întâlniri cu liderii grupurilor parlamentare ale USR, PMP și ALDE pentru a găsi sprijin pentru candidatura reprezentantei PNL. În cadrul întâlnirilor s-a discutat și despre susținerea celor trei formațiuni politice moțiunii de cenzură pe care liberalii vor să o declanșeze împotriva Guvernului Dăncilă.

USR vrea alegeri anticipate

Dan Barna, lider al USR şi candidat la prezidenţiale, susține că partidul său vrea la guvernare doar după alegeri anticipate. El a mai precizat că alianţa îşi doreşte alegeri anticipate "cât mai curând posibil", dar şi că România "are nevoie de un guvern de tranziţie, care să organizeze cât mai degrabă" aceste alegeri."Soluţia alegerilor anticipate este cea în care credem, este cea care poate fi demarată. Imediat după prezidenţiale, aceste alegeri ar putea să aibă loc într-un termen cât mai scurt, respectând, evident, procedurile parlamentare, pentru că este un obiectiv pe care eu, ca şi candidat al Alianţei USR PLUS şi ca viitor preşedinte al României, mi-l asum, acela de a cere actualului Parlament un acord politic în care trebuie să se implice şi preşedintele Iohannis şi celelalte partide numite astăzi de opoziţie, pentru a agrea realizarea acestor alegeri anticipate, singurele care ne scot, practic, din criza care se conturează", a spus Barna

Citiți și:

Călin Popescu Tăriceanu rupe coaliția cu PSD? Ce spun analiștii

Călin Popescu Tăriceanu și Dan Barna și-au anunțat candidatura. Vor la Cotroceni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net