Când începe anul școlar 2019-2020. A fost făcut anunțul oficial

Ultima actualizare:

    Anul școlar 2019-2020 începe în 9 septembrieFoto: pixabay.com
Anul școlar 2019-2020 începe în 9 septembrieFoto: pixabay.com

Premierul Viorica Dăncilă a rugat-o, la sfârșitul lunii iulie, pe Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației, să ia în considerare ca anul școlar să înceapă la 16 septembrie, nu în 9, așa cum a fost anunțat inițial. Andronescu a fost revocată din funcție, iar locul său a fost luat de Valer-Daniel Breaz. Ministrul interimar a decis ca anul școlar 2019-2020 să înceapă luni, 9 septembrie.

„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie”, anunţă un comunicat al Ministerului Educaţiei, anunță news.ro.  

decizia a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi partenerii săi de dialog social.

Calendarul anului școlar 2019 – 2020. Vacanțe

  • Elevii nu vor mai avea vacanţa intersemestrială din luna februarie, potrivit unui anunţ al ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu.
  • Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială.

Anul școlar 2019 – 2020. Semestrul I 2019

  • Ca urmare, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019.
  • În perioada 26 octombrie - 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.
  • Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, fragmentarea accentuată a anului şcolar.
  • Până acum, elevii au beneficiat şi de vacanţă intersemestrială, în perioada 2 - 10 februarie.

Anul școlar 2019 – 2020. Semestrul II

  • Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 - 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 - 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020.
  • Pentru clasele de finalizare a învăţământului liceal, a XII-a și a XIII-a, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 29 mai 2020.
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 5 iunie 2020.
image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net