Captură de 70 de kilograme de cocaină neagră, la Timișoara

Ultima actualizare:

    Drogurile aveau destinația Spania
Drogurile aveau destinația Spania

Polițiștii şi procurorii DIICOT au confiscat, miercuri dimineață, aproximativ 70 de kilograme de cocaină neagră, la Timișoara, relatează Mediafax. Patru persoane de origine venezueleană, ridicate de anchetatori, vor fi aduse la București pentru audieri.

Potrivit surselor citate, transportul de cocaină trebuia să treacă iniţial prin portul Constanţa, dar după ce autorităţile judiciare germane au intrat pe firul operaţiunii, traficanţii au modificat traseul şi drogurile au trecut prin vama Otopeni, de unde au fost duse mai departe la Timişoara, unde s-a făcut captura.

Drogurile, ascunse în corpuri de mobilier încărcate într-un container, aveau ca destinaţie finală Spania. Anchetatorii au folosit flexuri pentru a tăia corpurile de mobilier şi a recupera cocaina.

În urma operaţiunii, anchetatorii au prins patru persoane de origine venezueleană, una dintre acestea fiind căsătorită cu o româncă. Cei patru suspecţi urmează să fie duşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală din Bucureşti, pentru a fi audiaţi în legătură cu provenienţa cocainei şi filiera pentru care operau.

Potrivit surselor citate, cocaina neagră este un drog foarte rar, până în prezent anchetatorii neputând estima valoarea celor aproximativ 70 de kilograme de droguri capturate.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net