Îți este teamă să mergi pe stradă, pentru că un nebun te-ar putea împușca. În urmă cu două zile, un individ a tras asupra unui bătrân de 85 de ani, în Capitală. Nu avea permis pentru pistolul cu bile, dar nici nu era obligat. Legea îi permite să aibă o armă de tip airsoft, iar Internetul este plin cu arme de agest gen scoase la vânzare.


În jur 136.000 de români deţin permis de armă. Dintre aceştia, peste 66.000 aveau o armă de foc letală, cu glonţ, restul cu aer comprimat. Iar numărul lor e în creștere.

În 2017 au fost eliberate cu peste 10% mai multe permise de armă comparativ cu anul 2016. Legea privind deţinerea armelor de foc (295/2004) permite doar demnitarilor, magistraţilor, diplomaţilor, militarilor şi poliţiştilor, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, să deţină arme de foc letale, cu glonţ.

Totuşi, orice persoană fizică poate deţine armă de foc neletală, cu gaz sau aer comprimat, dacă îndeplineşte anumite condiţii. Trebuie să treacă de testarea psihologică şi fizică şi să participe la 80 de ore de cursuri de instruire, la o şcoală autorizată. Unii însă nu parcurg etapele prevăzute de lege şi deţin ilegal arme. Mulți și le cumpără la liber de pe Internet.

Pistolul cu bile este considerat armă neletală

Spre exemplu, pistolul airsoft, adică cel cu bile, este considerat armă neletală, iar Legea 117/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor permite folosirea ei de către oricine.

”Pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de către persoanele fizice şi juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare”, scrie în textul de lege. Așa se face că pistoale de acest găsești pe ”toate drumurile”.

pistol-olx.jpg

Se găsesc pistoale la vânzare pe site-ul OLX
Se găsesc pistoale la vânzare pe site-ul OLX
Se vând, în special, pe site-urile de mică publicitate. Noi am găsit astăzi, 10 iunie, 57 de astfel de anunțuri, pe o singură platformă, la prețuri cuprinse între 250 și 1.000 de lei.

”Vând pistol airsoft, colt, 6mm, bile plastic, putere 4 jouli pentru care ofer și 5 butelii de co2 + bilele- 1.000 de bucăți. Este cel mai puternic model” sau  ”De vânzare pistol airsoft replică Glock 17 Tokyo Marui G17. Bate 50 m și se vinde full box. Este un pistol extrem de precis și fiabil, fabricat în Japonia, doar pentru cine vrea calitate premium. Înărcătorul, perfect funcțional, nu scapă gaz”. Altcineva din Timiș vinde cu 652 de lei ”un model semi-automat, modificat la o forță uriașă de tragere: 195 m/s”.

Pistoalele neletale ucid

Dar de multe ori s-a confirmat faptul că orice armă neletală se poate dovedi letală, motiv pentru care accesul la acestea ar trebui să fie drastic limitat.

  • în noiembrie 2013, o tânără a rămas fără un ochi, după ce un individ atras în ea cu pistolul cu bile. Tragedia a avut loc într-un supermarket din zona Militari, din Capitală, după o ceartă iscată la coadă;
  • în mai 2017, un bărbat, din București, şi-a executat nevasta cu un pistol cu bile din cauciuc. A tras de aproape cinci focuri. Femeia intentase divorț;
  • pe 8 iunie 2019, au avut loc două cazuri trase la indigo. În zona Moșilor, din București, un individ a scos pistolul și tras în cine a nimerit. Victimă i-a căzut un bătrân de 85 de ani. A fost împușcat de trei ori, inclusiv în cap. Omul a fost dus la spital, iar atacatorul a fost reținut. Se pare că era drogat;
  • în orașul ilfovean Voluntari, un bărbat s-a luat la ceartă cu trei persoane în fața casei sale. A scos pistolul airsoft și le-a împușcat.     
Loading...