Restricții și amenzi usturătoare pentru nerespectarea acestora. Autoritățile din toată lumea a impus măsuri stricte de distanțare socială pentru populație, pentru ca pandemia de coronavirus să fie ținută sub control. Numai în România au fost date sute de mii de amenzi de la începutul stării de urgență. Unele sunt atât de mari, încât oamenii fac gesturi extreme atunci când sunt sancționați.


Suntem în plină stare de urgență, iar România a ajuns deja la Ordonanța Militară nr. 9. În acest moment, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă regulile impuse sunt cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice: între 10.000 de lei și 70.000 de lei. Însă, în funcție de cum va evolua situația privind îmbolnăvirile, după jumatatea lunii mai, o parte din restricții s-ar puea relaxa. Există însă și scenariul ca, dacă numărul infecțiilor va exploda, măsurile impuse în prezent, să rămână în vigoare sau chiar să se înăsprească.

Cât te costă dacă încalci ordonanțele militare. Cum sunt amenzile date în România față alte țări din Europa

România nu este singura țară unde amenzile sunt mari sau multe. Este însă printre puținele, alături de Bulgaria, unde nivelul amenzii este disproporționat de mare față de veniturile populației, scrie Digi 24.

Cum se dau amenzi în România pentru nerespectarea ordonanțelor militare

Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare au fost mărite prin OUG 34/2020. Acum amenda pornește de la 2.000 de lei (aproape 415 euro) și poate ajunge până la 20.000 de lei (4.150 de euro) pentru persoanele fizice. De asemenea, cel amendat poate plăti în termen de 15 zile jumătate din amenda primită, nu jumătate din minim, cum era înainte.

Persoanele juridice pot fi amendate cu sume cuprinse între 10.000 de lei (peste 2.000 de euro) și 70.000 lei (peste 14.000 de euro).

Trebuie menționat că polițiștii nu se feresc să dea amenzi, chiar dacă sunt mari, comparat cu veniturile românilor. Amenda minimă de 2.000 de lei reprezintă două treimi din salariul mediu net pe economie, care este de aproape 3.200 de lei (aprox. 670 euro) la nivelul lunii ianuarie, potrivit Institutului Național de Statistică.

În unele cazuri se aplică maximul amenzii. Un preot din Maramureș a fost amendat cu 20.000 de lei după ce 31 de persoane au participat la slujba din Vinerea Mare, în ciuda restricțiilor impuse de autorități.

Cele mai multe amenzi sunt însă cele minime, de 2.000 de lei, dacă ne uităm la datele statistice. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, într-un interval de 24 de ore, polițiștii au dat 5.192 de amenzi, în valoare totală de 11.385.528 lei, ceea ce înseamnă că valoarea medie a unei amenzi este de 2.192 de lei, aproape de minimul de 2.000 de lei.

Însă chiar și cele minime sunt greu de suportat. Un bărbat din Vaslui a vrut să se sinucidă după ce a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a fost prins fără declarație pe proprie răspundere.

Cum se aplică amenzile în Spania pentru nerespecatera regulilor

Amenzile în Spania pornesc de la 100 de euro, pentru nerespectarea regulilor de bază împotriva coronavirusului. Însă acestea pot ajunge la 600 de euro și pot fi mărite până la 2.000 de euro, dacă „făptașul” are o atitudine nepotrivită față de poliție.

Amenzile urcă la 3.000 de euro pentru amenințarea polițiștilor și pot ajunge la 10.000 de euro pentru agresarea verbală sau fizică a acestora.

Amenzile plătite în interval de 15 zile vor fi plătite la jumătate din valoare.

Salariul mediu net în Spania este de 1.800 de euro.

Ce amenzi aplică Italia

În Italia, una dintre țările cel mai greu lovite de pandemia de coronavirus, amenzile pentru nerespectarea regulilor de carantină sunt de la 400 de euro până la 3.000 de euro sau pedeapsă cu închisoarea până la trei luni.

Salariul mediu net în Italia este de aproape 1.900 de euro.

Germania dă amenzi mai mari pentru recidivă

Amenzile cele mai mici sunt de 200 de euro, pentru nerespectarea interdicției de adunare în grupuri mai mari de două persoane. Pentru recidivă, amenda este de 400 de euro.

Nerespectarea ordonanțelor privind protecția la infecție poate aduce o amendă de 2.500 de euro.

Dacă barurile sau cluburile primesc clienți, deși e interzis, amenzile pornesc de la 3.000 de euro, dar și clienții vor fi amendați cu până la 400 de euro.

Cei care sunt infectați sau cunosc persoane bolnave și nu raportează, precum și cei care încalcă regulile în mod repetat primesc până la 25.000 de euro amendă.

Cele mai pedepse merg până la 25.000 de euro amendă sau 5 ani de închisoare.

În Germania a fost publicat și un catalog cu amenzile valabile în fiecare dintre cele 16 landuri ale federației.

Salariul mediu net în germania este de pste 2.400 de euro.

25 de euro dacă nu poți mască, în Austria

Cele mai mici amenzi sunt de 25 de euro, dacă nu porți mască de protecție în magazin.

Cei care nu pot justifica motivul pentru care au ieșit din casă plătesc între 200 și 1.450 de euro.

Pentru persoanele care merg în grup, fac sport în locuri închise sau intră în restaurante deschise ilegal există amendă între 600 și 3.600 de euro.

Magazinele sau restaurantele deschise ilegal pot plăti 3.000 de euro, respectiv 30.000 de euro dacă recidivează.

Salariul mediu net în Austria este de 2.700 de euro.

Marea Britanie începe cu amenzi de la 60 de lire

Amenzile pornesc de la 60 de Lire sterline (aproape 70 de euro) și se poate plăti doar jumătate în două săptămâni.

Dacă „făptașul” recidivează, amenzile cresc la 120 de Lire sterline și pot ajunge la 960 de Lire sterline (aproape 1.100 de euro).

Salariul mediu net în Marea Britanie este de 2.600 de euro.

Franța dă amenzi usturătoare

Amenda pentru încălcarea regulilor de combatere a coronavirusului pornește de la 135 de euro, cu majorare posibilă până la 375 de euro la prima abatere.

Dacă cel amendat recidivează în următoarele 15 zile, amenda este de 200 de euro, cu majorare posibilă până la 450 de euro.

La a treia recidivă în 30 de zile, violarea legii se transformă în delict și se aplică amendă de 3.750 de euro și maxim 6 luni de pușcărie.

Salariul mediu net în Franța este de peste 2.300 de euro.

 

România (aproximativ 20 de milioane de locuitori) a dat peste 200.000 de amenzi, ân valoare totată de peste 400 de milioane de lei, de la începutul stării de urgență. Franța și Spania sunt alte țări în care s-au dat multe amenzi: în Franța – circa 800.000 (la o populație de 67 de milioane de oameni), respectiv 500.000 în Spania (la o populație de 47 de milioane de oameni). La polul opus se află marea Britanie, unde, potrivit BBC, s-au dat 3.500 de amenzi, la o populație de peste 66 de milioane de oameni.

 

Citește și: 

Ordonanța Militară 9. Marcel Vela: „Zborurile pentru 10 țări rămân suspendate”

Cele mai întâlnite întrebări despre ordonanțele militare. 37 de răspunsuri care pot lămuri pe toată lumea

 
 
Loading...